Editorial de ALICE NĂSTASE BUCIUTA | Toate ni se-ntâmplă numai nouă!

Oricât de cinic ar suna, am ajuns să mă bucur constatând că oamenii au cam acelaşi fel de necazuri. Deşi suntem cu toţii tentaţi să spunem “toate mi se întâmplă numai mie”, de obicei, dacă holbăm puţin ochii în jur, o să vedem că şi alţi fraieri păţesc la fel ca noi. Nu, nu mă refer la necazurile creditelor în franci elveţieni, că dintr-astea nu avem în România decât în vreo 78.000 de căşcioare ipotecate. Ci la alte supărări, oleacă mai metafizice…
Am participat mai demult la un curs de dezvoltare personală în care oamenii erau poftiţi să expună, în faţă clasei, problemele care nu-i lăsau să fie fericiţi. Sigur, nu apucau să vorbească toţi cei prezenţi într-o sală mare, dar ascultând 20 – 30 de poveşti mi-am dat seama că există câteva categorii grandioase de necazuri pe care le-am trăit cu toţii, mai demult sau mai încoace.
S-au confesat cu foc şi cu obidă o grămadă de adulţi înşelaţi de partenerii lor. Am constatat că adulterul e pe toate drumurile şi că se zbat între decizia de a-i scotoci nemernicului în telefon şi a-l lăsa de izbelişte o grămadă de fiinţe disperate şi nehotărâte. O altă categorie de vicisitudini întâlnite la tot pasul s-au arătat a fi cele de la locul de muncă. Îmi amintesc şi acum cât de mulţi oameni recunoşteau că şi-au făcut păpuşă voodoo cu mutra şefului sau a patronului lor, iar asta mi-a dat şi câteva explicaţii legate de mersul şonticăit al economiei băştinaşe. Am ascultat în mai multe versiuni romanţate povestea angajatului sastisit de relaţia cu un şef scârbos şi acru, care purta toate vinile neînţelegerilor, dar nici nu-şi căuta alt loc de muncă. Şi am rămas uluită de numărul mare al părinţilor pe care nu-i ascultă plozii cei răi, dar şi al copiilor oropsiţi de părinţii anchilozaţi şi la propriu, şi la figurat, în mentalităţi de pe vremea lui Pazvante, după modelul peren “eu te-am făcut, eu te omor” sau “cum m-am descurcat eu, descurcă- te şi tu!”.
M-am învăţat de atunci să nu mai spun “toate mi se întâmplă numai mie”. Am văzut că s-au mai ciondănit şi alţii cu părinţii sau că au odoare obraznice, care vor să înveţe cât mai puţin şi să primească ţoale şi divaisuri cât mai multe. Că s-au mai ocărât şi alţii cu şefii. Sau că au mai fost înşelate şi alte femei cărora le-a luat ceva vreme şi ceva rimel sleit pe obraz până au pedepsit-o pe amantă cum merita ea mai bine: cedându-i nemernicul definitiv. Pentru că necazurile – ce bucurie! ce uşurare! – sunt aceleaşi pretutindeni. Şi toate ni se întâmplă numai nouă.
Am constatat că adulterul e pe toate drumurile şi că se zbat între decizia de a-i scotoci nemernicului în telefon şi a-l lăsa de izbelişte o grămadă de fiinţe disperate şi nehotărâte.
 

Urmărește-ne pe Google News