Editorial de Simona Catrina – Măi, animalule! Ce-am fost şi ce-am ajuns

Nu ştiu ce revelaţii a avut bietul copil, dar noi, găliganii, aveam gurile căscate cât intrarea în Peştera Urşilor. Şi asta nu din cele mai vesele motive. Eu nu mai fusesem acolo de când aveam cinşpe ani, deci aveam să fac cunoştinţă cu nepoţii lighioanelor de-atunci. Şi nu fiţi răi, nu mă refer la oameni, ci la animale, chiar dacă uneori graniţa dintre cele două tabere e suspect de fină. “Atenţie, animale periculoase!”, scria pe o tablă sleită într-un un gard de fier. Înăuntru, vraişte. Într-un colţ, o maimuţică bleagă se holba la noi ca la “Românii au talent”. Pe urmă, ne-a întors un fund roz şi dusă a fost. Am trecut la altă puşcărie zoo, o cuşcă pe care scria “Macac”, un prilej minunat pentru ţopârlani să facă mişto de numele bietei maimuţe. Noroc că maimuţa (aţi ghicit) nu era acolo, că intra în depresie, săraca.
Dar să lăsăm maimuţele, fiindcă am ajuns la cuşca selectă a păunului albastru. Acolo, toată lumea hăhăia prosteşte şi nu ştiam de ce. Am înţeles curând. Pe tabla explicativă scria: “Ponta: 4-6 ouă”. E bine să ştii că ai un primministru îmbibat în testosteron atât de necesar propulsiei economice. Aşa cum, la secţia de papagali, scria numele speciei: “Cacatu cu creastă galbenă”. Mai e nevoie să vă spun ce glume deştepte debitau şmecherii? Tigrul era foarte nervos şi cred că înjura pe limba lui.
De fapt, făcea playback, fiindcă nu scotea nici un sunet concret, doar căsca gura cât mămăliga. Ursul se ascunsese, pesemne ura baia de mulţime. Lângă băltoaca în care înotau lebedele, un şobolan le aştepta la debarcader, să zicem aşa. Îi era tipului o foame de lup. Şi cred că lupii ar fi fost flataţi de această comparaţie – doar că lipseau cu desăvârşire, vorba lui Nenea Iancu.
Am mai văzut un afiş cu cămila Bactrian şi mi-am amintit că, în mod duios şi patologic, nişte prieteni de-ai mei şi-au botezat primul prunc Bactrian. Cică să nu-ţi urăşti părinţii… Muflonii erau groaznic de slabi, cred că ţinuseră regimul Atkins. A, nu, că ăla e cu multă carne, iar la zoo nu beneficiezi de asemenea proteină. Leii ne urau visceral, se uitau la noi ca la nişte loaze care au picat bacul. Muflonilor le-am plâns de milă, erau slabi ca grisina, cred că ăştia le dau să mănânce doar ghiveci de legume şi supă de, nu-i aşa, ştevie. Şerpii se mişcă o dată la trei zile, deci e greu să fii sigur că nu sunt de plastic. Pe scurt, cel mai bun element din arsenalul grădinii zoologice sunt gogoşile de la intrare.

Urmărește-ne pe Google News