Editorial de Simona Catrina | Un vecin rău, un tărăboi bun

Şi la mine-n bloc, dar şi la mulţi alţii, scandalurile stupide între vecini sunt antologice. Dacă televiziunile ne-ar mai lăsa în pace cu politica şi cu dosarele penale, şi-ar putea construi grile superbe filmând prin blocuri. Nu ştiu de ce colcăiala din imobil se numeşte asociaţie de locatari, ar trebui să se intituleze Comitetul de Gâlceavă şi Bumbăceală. Deunăzi, am fost în vizită la o prietenă şi, când am intrat în holul blocului, am nimerit în buricul unei şedinţe cu locatarii. Scoteau din gură atâtea inepţii, încât am plesnit de curiozitate şi, ca să-mi fac de lucru printre ei, m-am făcut că mă leg la şireturi. Desigur, am jucat rolul retardatei căreia îi trebuie douăzeci de minute ca să facă un nod, dar scena era prea captivantă. Şi cum îmi place teatrul, m-am gândit să asist la această piesă în care joacă artişti amatori. Un tataie lătra cum că el cheamă poliţia, pentru că aia care încasează cotele de întreţinere fură ca-n codru. Pârâta ridicase deja geanta, să-i tragă una-n cap reclamantului, dar a oprit-o altul, care lucrase pe vremuri ca arbitru de box şi avea experienţă la interceptări de-astea. O alta l-a întrebat de unde ştie el că administratora bagă mâna-n bani. El a spus că a făcut calcule, că el plăteşte prea mult. A scos din vestă un teanc de foi mâzgălite mărunt şi des, cu caligrafie de psihopat, în care demonstra că n-are cum să plătească el 184 de lei pe luna trecută, că trebuia să plătească doar 176 şi că restul e în buzunarul casierei. I s-a explicat ceva cu fondul de rulment, dar el a răcnit că nu crede aşa ceva, de parcă ar fi zis că nu crede în ghicitul în cafea.
A început o încăierare la foc încrucişat, mai că nu s-au luat la bătaie – şi asta numai datorită fostului arbitru de box, care-i tot descâlcea cu forţa şi care, astfel, începuse să se simtă tânăr din nou.
La mine-n bloc, cel mai tare-n plisc e unul care nu şi-a mai plătit întreţinerea de opt luni (are bani, dar tot aşa, are impresia că-l fură ăştia şi protestează sabotându- ne nouă apa caldă), fumează în lift, nu salută pe nimeni, iar pechinezul lui face caca lângă scară. Stăpânul nu adună niciodată după el. “E căţel mic, deci cât poate să facă?”, a bubuit el iritat, când i-a spus o vecină să ia de-acolo isprava animalului. Ne credem un neam bun, dar mulţi dintre noi avem nesimţiri ciudate. La nivel de blocuri, ca şi la nivel de ţară, vinovat e întotdeauna altul, niciodată tu.
Deunăzi, am fost în vizită la o prietenă şi, când am intrat în holul blocului, am nimerit în buricul unei şedinţe cu locatarii. Scoteau din gură atâtea inepţii, încât am plesnit de curiozitate şi, ca să-mi fac de lucru printre ei, m-am făcut că mă leg la şireturi.

Urmărește-ne pe Google News