Trebuie să-ţi placă de Dan Puric. Nu. E arogant şi incorect. Acum câţiva ani, după ce i-a acordat prietenei mele Alice Năstase Buciuta un interviu pentru revista Tango, Puric a şmanglit materialul şi l-a pus într-o carte de-a sa pomposegomaniacă, plină de alte interviuri cu şi despre măria-sa, fără să ceară voie nici autoarei, nici redacţiei.
Trebuie să-ţi placă de Paulo Coelho. Ete, fleoşc, e un înfumurat care scrie penibil, doar că are un departament de marketing bine remunerat, l-a făcut celebru, dracu ştie de ce.
Trebuie să-ţi placă de Maia Morgenstern. N-am nimic personal cu femeia. Dar de când cu reclama la cafea, mi-a făcut inima zdrenţe. A avut câteva roluri bune, care duc în cârcă toate rolurile proaste pe care le-a comis. E cabotină în trei sferturi din prestaţiile artistice.
Trebuie să-ţi placă de Daniel Buzdugan. Manierist, plictisit şi, mai nou, plictisitor. Ouă el nişte aşa-zise farse, regizate la un mod jenant. S-a înhăitat cu pârâtul Mihai Morar, citat în mai multe dosare de plagiat.
Trebuie să-ţi placă de Popa Popas. Are mână bună şi apucături proaste. A organizat o expoziţie de caricaturi la Parlamentul European, la Bruxelles. La comandă, pe genunchi, le-a făcut portretele tuturor nerozilor străini din parlament.
Trebuie să-ţi placă de Eugenia Vodă. Mă, iarăşi spun, n-am nimic personal cu doamna dialogului românesc, dar am alergie la manierisme şi la aceleaşi şi aceleaşi întrebări: “Tata ce zicea?”, “Mama ştia?”, “De ce, domnule?”, “Ce era tata?”, “Mama nu s-a supărat?”.
Trebuie să-ţi placă de Denzel Washington. Un tip poreclibil “bunăciune”, dar foarte nesuferit. Venea des în Toronto, Canada, unde eu am stat şapte ani şi unde el filmează de o sută de ani. Într-o zi, mi l-a pârât un chelner că este de-o zgârcenie letală.
Trebuie să-ţi placă de Alexandru Andrieş. E genul inteligent, disident, jurnal, caşcaval, dar te calcă pe nervi. Nu are telefon mobil, fiindcă nu suportă aşa ceva, nu are mai nimic, fiindcă nu suportă mai nimic.
Trebuie să-ţi placă de Nadia Comăneci. E minunată, a luat 10, e zeiţa de la Montreal, doar că în ultima vreme (adică în ultimii 30 de ani) e celebră fără să mai facă vreun şpagat în folosul comunităţii. Face în schimb reclamă la margarine, benzine şi tot felul de alte căcăţişuri bine plătite (adică sper că-s bine plătite, altfel e chiar nasol).
Trebuie să-ţi placă de Nicu Covaci de la Phoenix. Nici nu-mi trece prin cap.