Editorial | Doamne, suntem în post, dă-ne tărie! Măcar o vodcă mică…

Carevasăzică, suntem în Postul Crăciunului. Brusc, iluminat de explozia unui obuz spiritual, românul îşi aduce aminte de bietul Iisus. Bine, jumătate de ţară crede că “de Crăciun, sărbătorim Învierea sau ceva”. Aceeaşi jumătate e convinsă că, de Paşte, sărbătorim Naşterea Domnului, dar asta e, nici un popor nu e perfect.
Când ne cauţi, suntem creştini până în măduva sufletului. Aşa o fi, cu toate că stăm prost şi cu teoria, şi cu practica. În primul rând, norocul altuia e otravă pentru cetăţeanul mai mult sau mai puţin turmentat. Dacă noi am păţit ceva, să păţească şi alţii, că aşa e democratic! Să-i crape capra-n patru. Pătrunşi de iubirea (şi mai ales de frica) faţă de Dumnezeu, cam o cincime din români anunţă, cu pioasă fonfăială, că va respecta Postul Crăciunului. Buuun. Cum procedăm? Simplu. Mai întâi, căutăm pe Google, ca să fim siguri că nu renunţăm la cărniţă prea devreme. Uite, cică toată tevatura a început pe 15 noiembrie. Deci am ratat primele două săptămâni de smerenie? Asta e, nu se pune ca fiind păcat, deoarece noi nu am ştiut când a început postul şi, dacă am greşit, a fost fără de voie.
A mai rămas fix o lună. Mda. Ok, ce nu avem noi voie să halim în post, ce zice popa? Mvaaai, nici carne, nici lactate, nici ouă? Ăsta e tratament inuman, o să facem anemie, spasmofilie, SIDA, chestii de-astea, aşa scrie pe internet. Nici sex? Nici alcool? Păi alcoolul e de post, căci nu conţine proteine animale! Şi nu e fabricat prin tăieri de capete. Mă rog, cel mult ţine de desfrâu, ca sexul. A, şi era să uit. În post, trebuie să fim mai buni. Cât de buni să fim, nu suntem destul? Ieri, i-am aruncat 50 de bani unuia care cânta în tramvai. N-avea voce, dar n-avea nici ce mânca, teoretic, deci ne-am îndurat de sufletul şi de burta lui. Cum, cum? A fi mai bun înseamnă să-ţi iubeşti aproapele şi să-l ajuţi? Dar el mă iubeşte pe mine? El mă ajută? Nu. Atunci, să mă lase în pace.
Să nu bârfim, să nu pizmuim, să nu minţim, să nu preacurvim? Aia nu, aia nu. Ştim oameni care fac toate astea într-o jumătate de oră. Şi le merge bine. Să ne alocăm timp pentru rugăciune şi meditaţie? Mmm, nu ştim ce să spunem, anul trecut ne-am rugat să ne dea şi nouă Dumnezeu un purcoi de bani. Iar El ne-a dat doar cât să avem cu ce ne cumpăra mâncare, spirtoase, colebilul aferent, un ficat nou (la negru) şi un pârlit de apartament. În rest, a trebuit să ne descurcăm singuri. Nu e drept, căci noi am ţinut un fel de post şi pe 12, parcă şi pe 23 decembrie sau aşa ceva. În fine, deci ne-am căznit şi ne-am sacrificat!

Urmărește-ne pe Google News