Editorial | Între două Revelioane

Să ai unde să faci Revelionul ţine nu doar de tradiţia începerii cu zâmbetul pe buze a unui an frumos, ci şi de orgoliile noastre tot mai înfoiate. Când te întreabă prietenii “Unde faci Revu?” să ai ce să spui, măcar un nume de club sau o destinaţie montană cu reputaţie bună, fiindcă nu prea mai sunt la modă capitalele europene. Dar, cumva, undeva, trebuie să pleci, nu-i aşa?
Invers proporţional cu intrarea lumilor vestice în era spiritualităţii şi a simplităţii, noi, aici, în Balcani, preţuim parcă din ce în ce mai mult chiolhanul şi prilejurile de înzorzonare. E important să mergi undeva la Revelion din mai multe motive care, toate, oblojesc oarece vanităţi de mucava. Păi dacă nu la Revelion, atunci unde să purtăm colierul cu pietre sclipicioase şi pantofii aceia cu toc splendid, care ne chinuie picioarele, dar ne fac să arătăm ca nişte dive? Când să ne machiem şi noi cu eye-linerul cel nou, după modelul învăţat într-un tutorial de pe internet? Şi când să ne distrăm aşa de tare, încât să nu mai existe altceva de povestit mai cu foc toată luna ianuarie, ale cărei prime trei zile trebuie să fie aşezate sub greaţa unei crunte mahmureli? Iar dacă ai bani la teşcherea şi-ţi permiţi să mergi într-un local în care cântă sau petrec nişte vedete – mari sau mici, nici nu mai contează – atunci ai dat lovitura şi te-ai făcut de-o poză la care să capeţi dintr-un foc câteva sute de like-uri pe Facebook, aşa că nu vei regreta investiţia…
E o noapte ca oricare alta sau, totuşi, contează unde şi cum ai început noul an? Merită să-ţi alegi cu atâta grijă rochia, costumul, bugetul pentru Revelion sau, până la urmă, ai putea fi mai fericit în pijama lângă omul cel drag? Eu am trăit Revelioane fastuoase, pentru care mi-am cumpărat rochie nouă şi m-am coafat cu dichis, petreceri la care mi-am tocit pingelele dansând şi, totuşi, anul care a urmat s-a rostogolit oribil, plin de piedici şi necazuri, până la următorul Revelion în a cărui cârcă am pus o schimbare obligatorie. Am trăit şi Revelioane triste, în care mi-am asumat singurătatea intrată în oase şi am stat doar eu, uitându-mă ca proasta la televizor, dar după ce s-a crăpat de februarie, martie, anul s-a făcut frumos, frumos şi foarte îndrăgostit. Am făcut Revelioane acasă şi Revelioane la Paris, Revelioane pe tocuri şi altele-n papuci. Dincolo de oricare dintre ele am constatat că lunile care au urmat s-au încăpăţânat să nu ţină seama nici de îmbufnările sau voioşiile mele fesive, nici de planurile făcute la umbra vâscului atârnat de lustră. Aşa că la întrebarea la modă acum, “Unde faci, fată, Revu?”, pufnesc în râs, clipesc din umeri. Dar tu unde-l faci?
Merită să-ţi alegi cu atâta grijă rochia, costumul, bugetul pentru Revelion sau, până la urmă, ai putea fi mai fericit în pijama lângă omul cel drag?

Urmărește-ne pe Google News