Editorial | Mai sunt și oameni care nu se gândesc doar la cavou și la colivă

Am văzut, în emisiunea lui Măruţă, o străbunică de 86 de ani care, printre alte isprăvi frumoase, îşi crescuse singură strănepoatele. Acelaşi gen de băbuţă de care noi, grăbiţii şi ciufuţii neamului, ne împiedicăm în autobuz şi ţâţâim din cerul gurii. Ce face ea în autobuz, când o caută moartea p-acasă? Aţi auzit, probabil, acest nechezat cinic al călătorului căruia îi plouă în fund în fiecare zi.
Cine e mai bătrân? O mamaie care, la 93 de ani, încă se mai poate aburca în tramvai fără catapultă? Sau noi, cei care nu mai suportăm “hodorogii”, fiindcă ei stau acasă, cu pensiile lor grăsane, în timp ce noi crăpăm muncind? Da, doar că bătrânii stau acasă legumindu-şi fiecare dumicat, în timp ce noi mergem la joburi care, de bine, de rău, ne asigură un trai dolofan (există şi excepţii dramatice şi le declar toată compasiunea mea). Ai 30 de ani şi te porţi ca şi cum te-ai ridicat în fund, în coşciug, ca să-i rogi p-ăia care te bocesc să tacă dracului din gură, că nu poţi să dormi? Felicitări! Eşti, în mod oficial, o pacoste cu mutră mototolită.
Am o mătuşă care sper să nu citească această ediţie, deşi e îndrăgostită de ziarul la care lucrez (nu pentru că scriu şi eu în el, asta e o pură coincidenţă). Odată, m-a mâncat spinarea să scriu ceva despre felul… mă rog, halul în care zac pacienţii în spitalele de groază. A doua zi, cine mă sună cu noaptea-n ţeastă, furioasă ca un motan care nu-şi mai găseşte zorzoanele? Ea, madam mătuşă. Că eu, pasămite, în frenezia cu care îmi predasem editorialul la ziar, uitasem că ea a fost asistentă medicală – “soră”, cum îi zicea pe atunci. Ca să ne înţelegem, tanti ieşise la pensie acum 20 de ani, dar păstra legătura cu spitalul unde lucrase (bietul spital…). Şi m-a bălăcărit: cum îmi permit eu să iau la mişto serviciile medicale? Că dacă nu erau ele (asistentele, că doctorii nu contează, cică dă-i în mă-sa, că nu fac nimic, asistentele fac tot!), noi muream pe capete, ca nişte molii.
Unora nu le trecea prin cap să crape chiar de la 75 de ani, dar dacă nepoţii aşa au zis că aşa e mai bine, atunci fie voia Domnului (nepot). Doar că, ce să vezi, încă avem chirurgi septuagenari, care salvează zilnic vieţi peste vieţi – şi pe ale deştepţilor, şi pe ale proştilor. Încă avem profesori universitari octogenari – care îşi toacă nervii ca să ne facă oameni. Hai să fim rezonabili. Suntem un neam de luptători, nu de imbecili. Şi, te rog mult, ai un strop de răbdare cu ăla căruia îi trebuie mai mult timp să cumpere o pâine, că nu vede bine mărunţişul! Că mâine, tu vei cere o pâine fără sare şi o vei achita cu un pumn monede de zece bani.
Încă avem profesori universitari octogenari – care îşi toacă nervii ca să ne facă oameni. Hai să fim rezonabili.

Urmărește-ne pe Google News