Editorial | Nesimțirea, cel mai mișto medicament

Vrei să trăieşti suta de ani, pocnind de sănătate? (Întrebare tâmpită, sigur că vrei). Vrei ca singura ta grijă să fie că nu poţi să te scarpini în poponeţ într-un loc public – fiindcă, al naibii, nu te mănâncă niciodată acasă la tine? Vrei ca necazurile altora să fie un fel de reality-show de la televizor? Se rezolvă. Cu condiţia să-ţi cultivi nesimţirea. Să nu te fleşcăie nimic. Să n-ajungi o piftie ambulantă, doar fiindcă un bou ţi-a spus ţie că eşti (ghici!) un bou.
Poanta e că nesimţirea se exersează în ani grei. Şoriciul gros se formează după multe flotări ale nervilor. Până nu-ţi intră-n căpăţână că tu eşti cea mai importantă fiinţă pentru tine, vei fi sub bocanc, sub scuipaţii ălora din jur. Exemplu clasic: eşti în supermarket. Împingi coşul cu o mână şi pe mocoşitul tău copil cu alta. Te repezi la odraslă. Îţi bombăneşti puiul că nu e atent şi-l deranjează pe nenea. Asta în timp ce aşa-zisa victimă a plodului tău blochează culoarul, îşi parchează coşul pe lat şi stă aplecată cu curu-n sus.
Asta e doar o amărâtă de mostră din mica nesimţire cotidiană. Marea nesimţire se inflamează în alte împrejurări. De pildă, atunci când un dobitoc îţi spune ţie că eşti prost de bubui. Când o javră de om te face pe tine lichea. Când un beţiv îţi spune să nu mai fumezi, fiindcă ai să crăpi. Când tu, care ai urechea bleagă ca foaia de varză murată, îl bârfeşti pe unul că are nasul ca un rât de mangaliţă. Revenind la supermarket, dacă vrei ca ăla de lângă tine să nu mai pipăie cu propria lăboanţă toate franzelele de pe raft înainte de a-şi lua o lipie şi-un corn cu mac, renunţă şi tu să-ţi mai bagi în nas toate legăturile de mărar, ca să vezi care miroase mai frumos. În acest fel, dai un exemplu emoţionant de simţ civic bine dospit. Mai ştii? Poate aşa scoatem lumea din mlaştina ţâfnei, poate ne trezim la realitate şi coacem o societate mai puţin ţăcănită. Pe de altă parte, cică nesimţiţii trăiesc mai mult. Nasoală dilemă. “Păi atunci, cum să faci, fratili meu?” – vorba poporului indignat. “Să laşi toţi naşparliii să facă ce vrea muşchii lor în magazin? Sau să-ţi crape omuşoru-n trei când te cerţi cu toţi triştii”. O să râdeţi, dar dilema mitocanului e mai dureroasă decât a boierului. Pentru mârlan, să aleagă între două margarine e ca şi cum o puică de contesă trebuie să se decidă între doi peţitori cretini. Măcar ăia scot sabia de la murat şi se duelează. Dar clientul din prăvălie procedează mai simplu. Până se decide ce să cumpere, stă aplecat spre raft. Eficienţa ta zilnică depinde, ca mai totdeauna, şi de felul în care şade fundul altcuiva. E valabil oriunde, din cocină până-n Parlament. Din patul conjugal până-n biroul şefului. Troaca şi castelul au terifiant de multe lucruri în comun.
Poanta e că nesimţirea se exersează în ani grei. Şoriciul gros se formează după multe flotări ale nervilor.

Urmărește-ne pe Google News