Editorial | O, brad blănos! Acreala negustorilor, bucuria nebunilor

Strechea cumpărăturilor în vederea îmbuibării de Crăciun nu e surclasată decât de vijelioasa bătaie pe brazi. Pe cei ieftini şi lăţoşi, care se găsesc rar. Cei mai mulţi sunt scumpi şi ciufuliţi. Chiar şi ăia cu blană multă au ceva mătăhălos, neşlefuit.
Eram, zilele trecute, la rădăcina unui mall din Bucureşti, unde trântiseră ăştia câteva sute de brazi – că aşa se vând la noi, ca la botul calului. În fine, deci i-am văzut şi m-am apropiat, cu măduva cât puricele, ca şi cum aş vrea să mângâi un pitbull. Costau cât paltonaşul meu – cu diferenţa că, totuşi, eu nu-mi arunc ţoalele după Sf. Ion, deci a meritat să pun o stofă scumpă pe spinare. În schimb, bradul e bun până când nu mai e bun, dacă ne putem exprima aşa – şi uite că am putut. Pe vremuri, brazii erau vânduţi de către oameni care se pricepeau cât de cât. Anul ăsta, când m-am înghesuit să văd coniferul mai de aproape, am dat de o tanti vânzătoare care tremura ca o piftie, deşi avea o bundiţă de oaie, plus că se mai şi încălzea de la jarul mahoarcei pe care o fuma în nasul stimatului cumpărător. Întâmplător, pe mine nu mă supără fumul de ţigară, doar că m-a amuzat (sau m-a enervat, nu mai ştiu exact) amestecul bucolic de natură naivă şi viciu viclean.
Am întrebat-o pe distinsa paznică a pomilor cât ar costa una bucată. Ea a slobozit teatral un vălătuc în formă de vată pe băţ, apoi s-a holbat la mine ca la una care a întrebat dacă acolo de vând şi râme pentru peşti. M-a anchetat subit, exasperată de ambiguitatea interogaţiei mele, care anume brad mă interesează. Timidă, îngrozită să nu mă dea afară de pe tarla, am şoptit că am făcut o pasiune sfâşietoare pentru ăla din margine, care era verde, bucălat, cu ace lungi şi graţioase. A pârţâit din buze, după ce şi-a ciupit de pe ele nişte aşchii de tutun nedigerat: “Ăia e pini, doamnă!” (sic!). Vă rog să mă scuzaţi, aveam numai medii de zece la botanică, dar aveţi dreptate, probabil că am lacune serioase. Mi-a întors fundul, în chip de “ochei, treacă de la mine” şi s-a urcat în capul altui client, care avea o criză tactilă. O aud lătrând la omul ăla: “Alooo, domnu, păi nu puneţi mâna pe toţi, uitaţi-vă numai cu ochii!”. (Ah, şi eu, care voiam să mă uit cu pancreasul!).
Am cumpărat un brad mic şi scump, ce surpriză. E burtos şi se simte vinovat că am dat un milion jumate pe el. Îl iubesc şi mă bucur că l-am salvat din gheara vânzătoarei. Pentru că trăsnea a fum, acasă l-am spălat ac cu ac. Acum miroase a caş afumat. În concluzie, am un brad delicios.
Am cumpărat un brad mic şi scump, ce surpriză. E burtos şi se simte vinovat că am dat un milion jumate pe el. Îl iubesc şi mă bucur că l-am salvat din gheara vânzătoarei.

Urmărește-ne pe Google News