Editorial de Simona Catrina: Creștinul zelos, între busuioc și busuioacă, între agheasmă și aghesmuire

Pe 6 ianuarie, ţara se deşteaptă în ritmuri de acordeon nupţial. Gata, de acum, fiecare ştie ce are de făcut. Dar dincolo de acest duios obicei, există multe alte datini minunate. Bunăoară, ieri, toată ţara s-a caftit ca să-şi umple bidoanele cu apă din cisternele sfinţite de nişte preoţi împinşi de colo-colo, turtiţi la propriu de credinţa maselor.
Am precizat “turtiţi la propriu”, fiindcă există obrăznicături care îndrăznesc să spună că unii popi beau de sting. Ceea ce nu s-a putut dovedi niciodată, deci bârfa asta constituie o calomnie şi o insultă, pedepsite vânjos de Codul deosebit de Penal. Dar să lăsăm preoţii, că se găsesc destui care să-i bombănească. Să trecem la creştinul înmuiat într-o emoţionantă evlavie. Credinciosul se scoboară din pătuceanul său, în ziua de Bobotează, cască amplu şi deschide televizorul, ca să afle de la ştiri unde dau ăştia agheasmă, să se ducă şi el să ia o ţâră.
Nu de alta, dar a cam adunat ceva păcate la saltea şi e cazul să se descotorosească de ele cumva. În fine, află unde e grămada de păcătoşi. Se urcă în maşină – că doar n-o să meargă pe jos, ca pe Golgota, că parcă nu are chiar atâtea păcate. Ajunge la locul faptei, unde s-a format deja o viermuială de credincioşi aburcaţi pe butoaiele cu apă sfinţită. Cu câte- un crac pe doage şi cu celălalt pe gâtul unui credincios mai pirpiriu, românul îşi umple petul cu agheasmă. Pe sticlă încă scrie Noroc sau Ciucaş sau Stejar sau Bucegi, dar toate astea merg cu cele sfinte, în fond. Nu există înghesuială la apă, fără tărăboiul aferent. Creştinii preacuraţi la suflet nu par a fi la fel de şmotruiţi şi la gură.
Aşa se face că auzi înjurături de mamă, de anafură, de cristelniţă – aceasta dovedind în caz că mai era nevoie, că poporul român posedă un limbaj pitoresc şi o şocantă elocvenţă a afuriseniei. Dar nu mă mir. Eu am văzut, cu mult încercaţii mei ochi, cum o slujbă de Înviere s-a transformat într-o cafteală generală. Asta după ce, din greşeală (sper), un credincios a bălăngănit cam tare lumânarea între falange şi a aprins hălăciuga de păr a unei smerite credincioase (care numai printr-o regretabilă eroare venise acolo fără basma).
Revenind la Bobotează, credinţa domnişoarelor creştine e aspru pusă la încercare, atunci când ele află că bărbatul apărut în visul lor de cât p-aci fecioare a mai circulat prin visele altor paişpe prietene.

Urmărește-ne pe Google News