Editorial de Simona Catrina | Bună ziua, enervați-mă!

Când era să rămână şi fără bărbat, şi-a dat seama că e ceva în neregulă. Atunci, a avut o revelaţie majoră şi s-a decis să se ducă la oficiul de şomaj. Mi-a povestit tărăşenia. Cică a intrat în biroul agentului de plasare de forţe de, nu-i aşa, muncă.
Era acolo o agentă foarte bine dispusă, avea o mutră de parcă o muşcase un căţel de fund. “Vă ascult”, a nechezat ea – cum e, mă, să stai zi de zi cu fundul pe scaun şi să suporţi poveştile unora care au fost disponibilizaţi şi care, în egoismul lor, vor să te intoxice cu dramolete sociale? Oribil. “Doamnă, aş dori, dacă se poate, să mă ajutaţi să găsesc un loc de muncă, deoarece l-am pierdut pe cel pe care-l deţineam”.
Funcţionara s-a uitat la ea ca la o capră ţestoasă. Într-un târziu, şi-a revenit cumva din ciudata înţepeneală. “Bun, ce profesie aveţi?”. Amica i-a spus, cu sfială, că a absolvit ASE-ul şi Dreptul. Apoi şi-a cerut şi câteva scuze, pentru orice eventualitate. Agenta a răsfoit o hârţoagă, cu sprâncenele căţărate-n slava cerului. Nasol, nu găsea nimic, erau numai posturi de croitori şi de politicieni. În fine, în ultimul dosar scămoşat, doamna a descoperit totuşi că meseriile cele mai căutate în prezent sunt de manichiuristă- pedichiuristă şi de Project Manager.
A întrebat-o ce preferă din astea două, că alea de ajutor de fochist, artist liric de operă şi finisor de cuie sunt deja ocupate (nu râdeţi – adică râdeţi, dacă nu vă puteţi abţine -, dar sunt meserii oficiale din COR, Clasificarea Ocupaţiilor din România). Clienta a rămas împăiată, îşi dorea cu ardoare să fie director de proiect, orice ar însemna asta. Însă, văzând cu câtă stimă o priveşte funcţionara, s-a gândit că un post bun în lumea miraculoasă a unghiilor cu sclipici ar fi mai potrivit. Aia a clipit de zici că-i intrase pesmet în ochi: “Serios?” Funcţionara a pufnit ca o mocăniţă, i-a spus că ar mai avea ceva posturi foarte bune de vinificator- pivnicer, ţintuitor, precum şi un post minunat de şpănuitor-confecţii. Singurul inconvenient era că acesta din urmă era la Tecuci. În ultima clipă, i-a găsit un post de şefă de siloz, în oraşul ei. Chiar a încurajat- o, când a văzut-o holbată: “Nu vă speriaţi! Credeţi că eu, în primii 12 ani, ştiam cu ce trebuie să mă ocup în biroul ăsta?”.

Urmărește-ne pe Google News