Editorial de Simona Catrina | Chemări la ciudă şi obidă

Şi-mi aducea câteva argumente exprimate cu eleganţa tipică mediului virtual: că piesa lor e de căcat, că Goia e chel şi nu şi-a făcut şi el un pârlit de implant, de zgârcit ce e, că până şi Mihai Trăistariu şi-a făcut şi uite ce chelie deasă are acum, că solistul a cântat fals şi TVR-ul corupt a făcut promovare mascată pentru piesa formaţiei Voltaj, care nici nu-i compusă de aceasta, deşi, cică, nu s-a mai pomenit aşa ceva, ca o trupă să cânte compoziţii donate sau cumpărate de la alţii.
Cea de-a doua mă poftea să vin, apoi, vorba lui Esenin, să regret, să mă jelesc, să strig că Luminiţa Anghel n-a câştigat Eurovisionul, deşi piesa ei, compusă de Andrei Tudor, era, de departe, cea mai frumoasă, cea mai potrivită să câştige şi să reprezinte ţara asta de afoni în care eu sunt cea dintâi. Şi de vină pentru eşecul absurd sunt doar publicul neinstruit, juriul duşmănos şi organizarea jalnică a TVR-ului, care an de an ne scoate din sărite cu o consecvenţă demnă de o televiziune mai puţin naţională şi mai puţin falită.
A treia invitaţie, sosită exact în aceeaşi conjunctură astrală, mă ruga să devin membru activ în grupul celor indignaţi că Moroşanu a ajuns regele junglei, deşi era certăreţ şi arţăgos, greoi şi caraghios, murdărise veceul în zilele în care era deranjat la stomac şi nici nu avusese curajul să recunoască împuţita faptă comisă şi, pe deasupra, zicea întruna, ca un nătărău mare, “bine, boss”, “aşa e, boss”.
Iar ultima, aţi ghicit, mă poftea să mă înscriu în grupul celor nemulţumiţi că Dorian Popa n-a ajuns regele junglei, deşi era limpede că o merita, fiindcă a trecut cu brio toate probele, şi-a arătat cu graţie toate pachetele de muşchi, a dovedit că e un tânăr modern, care nu-şi oboseşte mintea cu informaţii desuete, cum ar fi cele legate de autorul romanului “Cei trei muschetari”, pe care, să recunoaştem, doar babe ca Elena Lasconi l-or mai citi în zilele noastre, după vreun chiolhan sau ciolhan, ce-o fi ăla. Eu fac deja parte din grupurile clienţilor enervaţi de creditele în franci elveţieni, de bărbaţii misogini, de guvernul corupt, de alocaţiile mici, de prăjiturile care îngraşă şi de cafelele fără caimac, aşa că am refuzat noile chemări la ciudă şi obidă. Cu sau fără Eurovision, cu sau fără regele junglei, destul trăiesc şi mă nemulţumesc!

Urmărește-ne pe Google News