Editorial | Turnul Babel al iubirii

El vrea să fie pupat, mângâiat şi drăgălit, iar ea se simte iubită atunci când i se aduce cafeaua la pat. Ea e convinsă că, dacă i-a gătit cozonac, i-a dovedit că e nebună după el. Dar el ar fi fost mai bucuros dacă ar fi făcut o plimbare împreună…
De câte ori n-am auzit femei plângându-se că au gătit, au spălat, au călcat rufe şi au făcut curat în toată casa timp de douăzeci de ani, în vreme ce soţul lor nu le-a acordat timp în care să stea de vorbă cu ele, să le întrebe ce doresc, ce aşteptări au? De câte ori n-am auzit bărbaţi care se simţeau respinşi de migrenele soţiei care nu mai avea chef de sex – supărată că bărbatul ei nu duce gunoiul sau nu spală maşina?
Amorurile noastre se împotmolesc undeva la mijloc, între ce dăm şi ce aşteptăm să primim. Partenerului nostru îi arătăm că e cel mai de preţ om din Univers pentru noi, într-un fel care lui nu-i spune nimic, pentru că altceva i-ar fi poftit inimioara. Şi asta pentru că se pare că există mai multe limbaje ale iubirii şi fiecare dintre noi îşi alege vreo două ca să se exprime, iar apoi, într-un fel alambicat şi caraghios, fără să îi spună asta partenerului său, aşteaptă să-şi primească raţia de amor în acelaşi limbaj, deşi amărâtul care îi stă alături vorbeşte alt idiom.
În volumul intitulat “Cele cinci limbaje ale iubirii”, Gary Chapman, un psiholog american celebru în ţărişoara lui lăbărţată pe un continent întreg, explică într‑un mod destul de convingător faptul că de vină pentru mai toate neînţelegerile dintr-un cuplu stă lipsa de potriveală între limbajele folosite de cei doi parteneri. Unii au nevoie de cuvinte de încurajare pentru a se simţi iubiţi. Alţii, de timp acordat lor de către partener. Unii consideră primirea de daruri ca pe un semn al iubirii celui de lângă ei, în vreme ce alţii cred că a face servicii consortului – asumându-şi treburile gospodăriei şi obligaţiile familiei – e cel mai bun fel de a-ţi arăta dragostea. Şi, desigur, dintre cele cinci limbaje ale iubirii nu putea lipsi cel al mângâierilor fizice, pentru că foarte mulţi oameni se simt iubiţi doar atunci când relaţia fizică cu partenerul lor merge bine. Şi des. Prea adesea, în cupluri e o asemenea vraişte, de parcă unul ar vorbi malgaşă, iar celălalt – franceză.
Iar, din păcate, limbajul semnelor şi pipăielile au hazul lor, dar numai la începutul ambetat de amor al relaţiei. După aceea, fie învăţăm limbi străine, fie trecem la traduceri, mai mult sau mai puţin profesioniste, mai de-o noapte sau mai îndelungi…
Amorurile noastre se împotmolesc undeva la mijloc, între ce dăm şi ce aşteptăm să primim. Partenerului nostru îi arătăm că e cel mai de preţ om din Univers pentru noi, într-un fel care lui nu-i spune nimic, pentru că altceva i-ar fi poftit inimioara.

Urmărește-ne pe Google News