A existat cândva o epocă în care titlurile unei ştiri conţineau toate informaţiile esenţiale care trebuiau transmise. Nu era nevoie să citeşti conţinutul articolului, decât dacă te interesau amănuntele – şi recunosc că mi-a atras atenţia asupra acestui adevăr o emisiune recentă a lui Radu Banciu. Odinioară, ştirile te îmbiau la lectură astfel: “La Ploieşti, un poliţist a împuşcat un câine”. Azi, dimpotrivă, titlurile sună, aproape pretutindeni în online, taman invers. “Undeva, unde nu te‑aşteptai, o mare vedetă a făcut ceva inadmisibil”. În febra decernării premiului de Rege al junglei, la finalul emisiunii proteviste, am găsit pe net un link ispititor: “EXCLUSIV! În sfârşit, s-a aflat unde se filmează «Sunt celebru, scoate- mă de aici!»”. Bineînţeles că m-am repezit, lacomă, să citesc interviul făcut cu producătoarea Melanie Triebel şi să mă liniştesc odată, că mă perpeleam zi şi noapte de grija locaţiei de filmare. Şi am descoperit în material dovada vie că sunt depăşită de situaţie şi că habar nu am să pun un titlu cool, postmodern. “Unde este situată această tabără în care se află concurenţii? Este un subiect controversat”, a întrebat reporterul. Iar răspunsul a sosit limpede şi nemilos: “Din păcate, nu putem răspunde la această întrebare”.
Am mai avut prilejul, zilele trecute, să mă minunez pe îndelete de tacticile vedetelor, complet altele decât pe vremea mea. Odinioară, mi se întâmpla frecvent să stau de vorbă cu tot felul de paţachine care voiau să pară, în ochii presei, doamne veritabile. “Ce compromisuri ai făcut?”, le întrebam şi ele îşi scuipau în sân şi se jurau că în afară că s-au machiat mai puternic decât ar fi cerut- o naturaleţea lor, au fugit de compromisuri ca vampirii de usturoi. Că n-au furat, n-au minţit, n-au preacurvit, dimpotrivă, au fost pioase şi au implorat pronia cerească să le aducă glorie, audienţe, bani în portofelul de firmă şi un bărbat bun, cucernic, cu conturi în Elveţia. Azi tactica e exact invers. O femeie care se poartă impecabil în particular – cam cum e Mihaela Rădulescu dacă o cunoşti în afara camerelor de filmat -, prietenoasă, decentă, atentă, mâncătoare de iaurt şi mânuitoare de gantere, parcă e apucată de streche când dă ochii cu presa, prefăcându-se a fi o paţachină fără scrupule, care nu se dă în lături de la nici un compromis.
Hotărât lucru, presa nu mai e ce-a fost, ci s-a întors cu fundul logicii în sus, arătându-ne, indecent, ce n-ar trebui să vadă nici soarele, decât la nudişti.
Azi, dimpotrivă, titlurile sună, aproape pretutindeni în online, taman invers. “Undeva, unde nu te-aşteptai, o mare vedetă a făcut ceva inadmisibil”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI