Cum îl educi, aşa îl ai! 5 sfaturi ca să dai pe brazdă un căţeluş rebel

Delimitează-i teritoriul. Decideţi, în consiliul de familie, care este teritoriul lui: are sau nu voie să intre în toate camerele? Doarme doar pe jos, în culcuşul pregătit special pentru el sau are voie să se suie pe canapea? După ce aţi luat decizia, toţi membrii familiei vor trebui să o aplice. Dacă tu vei spune: “Câinele nu are ce să caute în dormitor!”, iar copilul cel mic îl va ascunde în pat cu el, sub pilotă, s-a zis cu educaţia hămăitorului. Va fi la fel de derutat ca oricare copil şi nu va mai înţelege ce vreţi, de fapt, de la el.
Învaţă-l care este locul lui. Aşază- i pătuţul sau perna dedicată lui şi jucăriile într-un colţ liniştit, dar din care poate vedea toată camera şi uşile de acces în ea – este menirea lui de câine să supravegheze cine intră, cine iese. Nu-i schimba locul şi învaţă-l, cu vorba bună, dar ferm, să se ducă acolo ca să doarmă şi de fiecare dată când i-o ceri. Aşa vei putea sta şi tu de vorbă liniştit cu oaspeţii, fără ca el să le dea târcoale sau să sară pe picioarele lor. Învaţă-i şi pe copiii tăi să îl respecte: nimeni nu trebuie să-l deranjeze când se află în cuibul lui.
Stabileşte orarul meselor. Până la vârsta de şase luni, trebuie hrănit de treipatru ori pe zi. Dar nu oriunde şi, mai ales, nu în bucătărie sau sufragerie, în timp ce luaţi şi voi masa. Serveşte- l de fiecare dată în acelaşi loc, aproximativ la aceleaşi ore. Lasă-i gamela o jumătate de oră şi, după care o ridici şi i-o oferi din nou, la următoarea masă. Nu-i da cu nici un chip mâncare din farfuriile voastre, dacă nu vrei să ai în casă un câine cerşetor sau hoţ. Nu te uita la el şi nu-i vorbi când mănâncă îndemnurile de genul: “Hai, papă!” fac din el un mofturos.
Impune un program al plimbărilor. Cel mai corect ar fi să îl scoţi din casă după fiecare masă. Va asocia bucuria plimbărilor cu răsplata pentru că a mâncat tot şi organismul lui se va regla astfel încât să “îşi facă nevoile” la aproximativ aceleaşi ore. Ţine-l neapărat în lesă – căţeluşii sunt la fel de imprevizibili ca şi copiii mici, nu ştii când o zbughesc de lângă tine (câinii sunt vânători la origine, tind să fugă după pisici, după alţi câini etc.). Dacă “trage”, spune-i ferm: “Nu!” şi smuceşte uşor lesa. Odată ajunşi în locul de joacă, lasă-l să-şi consume energia, altfel se va răzbuna săpând gropi în curte sau distrugând lucruri din casă.
Ajută-l să răspundă la comenzi. Foloseşte următorul truc: atunci când îl vezi că se aşază în fund sau pe burtică de bunăvoie, rosteşte: “Şezi!” sau “Culcat!”, apoi laudă-l călduros, ca şi cum ar fi făcut cine ştie ce vitejie. Procedează la fel şi pentru a-l învăţa să vină la tine când îl chemi. Adaptează metoda, pentru a-l face să priceapă când să latre şi când nu. Dacă latră la o pasăre, spune-i: “Nu!” şi trimite-l la locul lui. Dacă latră când aude soneria de la uşă, felicită- l, lasă-l să mai latre de câteva ori, apoi spune-i: “Gata!”. Va înţelege că rolul lui este să dea alarma, după care stăpânul preia controlul.

Urmărește-ne pe Google News