Andrei a scăpat de viaţa complexată din cauza bolii

Salonul 218. Şi Andrei Ruţă, 17 ani, din Constanţa, duce o luptă grea. Viaţa nu a fost tocmai dreaptă cu el. Băiatul s-a născut cu o scolioză, care, netratată la timp, s-a dublat şi a devenit rigidă şi foarte severă. “Toată viaţa mea am fost complexat de boală. Nu am avut prieteni şi nu am reuşit să mă apropii de nici o fată din cauza handicapului fizic. Trupul meu era înclinat într-o parte şi umărul stâng era mult mai sus decât cel drept. Purtam mereu un ghiozdan care să-mi ascundă «ruşinea». Domnul doctor Burnei a făcut o minune. M-a operat şi corpul meu s-a îndreptat. Datorită lui, «Dumnezeul copiilor cu oase bolnave», privesc lumea cu capul sus”, ne-a mărturisit Andrei.
Andrei Ruţă suferă de scolioză. Profesorul Burnei “i-a îndreptat” spatele →

«Se întrebau cum să-mi spună că am cancer»

În salonul 212, Cosmin (16 ani) îl întâmpină pe medic un surâs plăpând. Nu mai are putere să râdă. Chimioterapia i-a secat toate forţele. Diagnosticul care i-a furat copilăria: tumoare osoasă malignă la piciorul stâng.
El este "Dumnezeul copiilor cu oase bolnave" | Sunt doctori la care oamenii vin ca la Mecca, iar profesorul Burnei este unul dintre ei“Chiar astăzi îl voi opera pe Cosmin. Este o intervenţie complexă. Pentru că tratamentul cu citostatice a funcţionat, vom păstra vasele, artera şi nervul. Îi vom face un transplant muscular. I se va implanta apoi o proteză specială, care costă între 30.000 şi 60.000 de euro”, ne-a spus Gheorghe Burnei. Cosmin e convins că va învinge boala. “Am aflat acum câteva luni că sunt bolnav. Nici nu ştiam cât de grav e. Ţin minte ochii plânşi ai mamei, care îmi ascundeau ceva. Am auzit-o vorbind cu tata. Se întrebau cum să-mi spună că am cancer”, ne-a povestit Cosmin.
← Cosmin ne-a arătat prima operaţie (medalion) de la piciorul stâng

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI