A plâns mult, a implorat ajutorul autorităţilor, iar acum încearcă să-şi trateze fetiţa de traumele pe care le-a suferit din cauza scandalurilor pe care vedeta le are cu fotbalistul Cristi Coandă, tatăl micuţei de doi anişori.
Elena Hueanu susţine că a trăit un coşmar alături de fostul ei iubit, Cristi Coandă, iar povestea nu s-ar fi încheiat.
“Am fost bătută de el, am certificat, martori, iar el nu s-a implicat în creşterea fetiţei noastre, dar are dreptul să se opună oricărei decizii pe care o iau cu privire la creşterea fetiţei noastre şi am aflat că mii de părinţi au aceeaşi problemă din cauza legii custodiei comune. Ar trebui schimbată, pentru că la noi, în România, părinţii care nu s-au înţeles în timpul căsniciei continuă războiul orgoliilor şi folosesc copiii ca pe un obiect de şantaj sentimental”, susţine Elena.
Ea este convinsă că acţiunile fostului ei iubit nu au la bază interesul fetiţei lor: “Fostul partener nu vrea decât răzbunare şi se opune oricăror măsuri pe care le iau numai ca să renunţ la plângerile împotriva lui. Iar custodia comună spune că se poate opune deciziilor mele. Numai că el nu acţionează în interesul copilului, ci doar din răzbunare. Ne-a obligat să venim în România, deşi aveam o situaţie în Germania, fetiţa mergea la grădiniţă acolo, iar eu aveam serviciu. Se opune tratamentelor medicale ale fetiţei ş.a.m.d.”. Iar asta a determinat-o să încerce să schimbe legea.
“Am semnat şi am promovat o petiţie de schimbare a legii custodiei comune. Este o lege care, în forma actuală, face rău multor copii cu părinţi separaţi şi vreau să schimb acest lucru”, a declarat Elena Hueanu pentru Libertatea.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
FANATIK.RO
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI