Deputatul PDL, Elena Udrea, nu este de acord noul Cod rutier pe care îl consideră o nouă încercare a actualei puteri de a lua alţi bani de la români. Popular liberala crede statul îşi tratează cetăţenii ca pe posibili infractori şi contravenţionişti, iar amenzile sunt mult prea mari din perspectiva realităţilor socio-economice ale României.
„Noul Cod rutier, zămislit în minţile înguste ale unor oameni care nu au nicio legătură cu realităţile vieţii de zi cu zi a românilor, arată o lipsă profundă de respect pentru cetăţenii acestei ţări. Să pui amenzi mai mari decât în orice altă ţară europeană într-o Românie în care şomajul creşte, preţurile, taxele şi impozitele se măresc şi ele, dovedeşte incompetenţă, prostie şi rea-voinţă. În niciun alt stat care se pretinde democratic, cetăţenii nu sunt priviţi ca în România, drept posibili infractori şi contravenienţi”, a declarat Elena Udrea.
Mai mult, fostul ministru al Turismului este convinsă că agenţii rutieri vor fi obligaţi ca zilnic să dea un număr clar de amenzi astfel încât să crească veniturile bugetare. Deputata susţine că nivelul încasărilor bugetare este mult mai scăzut decât se preconizase iniţial, iar scopul acestor amenzi este să compeseze asta.
„Victor Ponta şi inteligenţii săi subalterni au reuşit contraperformanţa epocală să încaseze la Bugetul de stat cu 1 miliard de euro mai puţin decât trebuia pe primele 8 luni ale anului. Noul Cod rutier vine să compenseze acest deficit de venituri bugetare. Practic, USL vrea să ia de la şoferi banii care se scurg în economia neagră şi pe care ANAF-ul nu reuşeşte să-i verifice. Este semnul cel mai profund al neputinţei şi al urii faţă de proprii cetăţeni”, a mai afirmat Elena Udrea.
Mai mult, crede pedelista, amenzile atât de mari nu vor face decât să încurajeze corupţia. Oamenii vor încerca să-i dea omului legii 500 de euro şi, aşa, vor evita atât amenda de 100 de mii de lei cât şi anularea suspendării permisului de conducere.
„Se va ajunge în situaţia în care, decât să plăteşti 100 de milioane de lei vechi amendă şi să te mai şi alegi cu permisul suspendat o perioadă foarte lungă de timp, mai bine dai 500 de euro şpagă şi rămâi şi cu permisul. E un principiu universal valabil: când măreşti taxele şi impozitele, dacă nu eşti în stare să le colectezi, creşte şi evaziunea sau, în cazul nostru punctual, corupţia”, a punctat Elena Udrea.
Deputatul PDL se declară însă o susţinătoare a înăspririi pedepselor pentru cei care comit abateri grave de la Codul rutier. Cei care circulă în stare de ebrietate, sub influenţa substanţelor halucinogene sau depăşesc viteza legală cu peste 70 de kilometri la oră ar trebui să aibă permisele confiscate definitiv şi o interdicţie de a mai conduce pe drumurile publice din România.