Ella Dumitru e pasionată de scris! Uite ce texte ies din mâna ei! Tu ce părere ai?

Bruneta a rămas, în urmă cu ceva timp, fără nici un leu din fabuloasa sumă de 60.000 de euro pe care o câştigase în urma show-lui de la PRO TV, bani care au fost folosiţi doar de către mama ei, imobilizată în scaunul cu rotile. Ella a acordat, recent, un interviu exclusiv ziarului Libertatea, în care a povestit cum se descurcă în Anglia cu jobul la firma de curăţenie la care lucrează, dar şi că a iertat-o pe mama ei. În timpul liber, Ella se pune pe scris, iar din mâna ei ies texte ample şi tulburătoare, în toate vibrând o stare de revoltă interioară. Astăzi, vă prezentăm unul dintre textele Ellei.
 

Absurditate

De Ella Dumitru
Sunt nefericită.Stiu că nu ai mai intrebat de mult.Si stiu că nici nu iti pasă.As vrea să iti pese. As fi vrut să iti pese cand ai iesit pe usa aia si nu te-ai uitat o clipă inapoi la mine. Stiu,stiu că am gresit. Am fost proastă. Dar vreau să stii că stiu că am gresit. Da,stiu.Nu am făcut nimic. Stiu că asta e problema. Nu fac nimic. Stiu că trebuia eu să plec si asta ai fi vrut. Stiu că nu stiu să lupt pentru ceea ce am. Si tu ai fost tot ce am avut. Chiar ai fost.
Mi-e dor de tine. Chiar imi este. Si stiu că o zic de atatea ori incat pare că incerc pe mine să mă conving de faptul că mi-e dor de tine. Am incercat să mă conving că nu mi-e dor de tine. Atat de mult am incercat,incat simt că ma sufoc uneori.
Ti-ai uitat o cămasă.Inca miroase a tine.O tin in brate noaptea. Te-am visat.Te-am visat ! Esti constient? O prietena mi-a zis ca atunci cand visezi un om, inseamna ca el se gandea la tine. Metode babesti si stupide de autoconvingere si autoconsolare a orgoliului.Stiu ca nu te-ai gandit la mine.
Am impachetat camasa si am pus-o in dulap. Te-as putea suna sa vii sa o iei,dar stiu ce imi vei spune. Ca nu era camasa ta preferata.
Cat de tare am putut gresi incat sa pleci fara nici un regret?Ce am putut face atat de stupid si imoral? Si te intreb pentru ca eu nu as fi putut niciodata sa plec,oricat de mult m-ai fi ranit. Ai fi putut sa ma strangulezi si sa imi ceri sa ma uit in ochii tai in timp ce mor,ai fi putut sa ma intinzi pe jos si sa isi stergi bocancii plini de noroi de mine,ai fi putut sa ma calci in picioare si sa imi sfarami toate oasele doar ca sa te bucuri de acel sunet ca sunetul zapezii strivit sub talpa. Si chiar si tu m-ai ranit. Nu erai perfect.
Pe cine mint?Erai perfect. Esti perfect.
Stii ca nu sunt sensibila. Si stii ca nu sunt genul care plange din nimic. Stiu ca nu am plans in fata ta niciodata…desi poate ar fi trebuit. Daca niste lacrimi te-ar fi oprit din drum,atunci ti-as fi oferit o umbrela ca sa poti dansa in ploaie.
Stiu ca tu ai plans in fata mea. Si am invatat ca lacrimile nu sunt indicatori pentru un suflet slab ci o reactie a corpului la socuri,zile proaste…la nefericire. Si erai nefericit. Un adevarat erou pe un camp pe care nefericirea crestea precum marijuana pe campurile Afganistanului. Si le-am dat de atatea ori foc acelor campuri…te-am drogat cu nefericire.
Imi pare rau ca am ras de suferinta ta. Imi pare rau ca te consideram penibil. Stiu ca mi-am batut joc. Dar tu…tu luai viata prea in serios. Tu nu vroiai sa intelegi ca nu tu sufereai,ci cadavrul acela pe care il numim „corp” suferea. El reactiona chimic la gandurile tale, la vorbele mele…
Tremur. Efectiv tremur. Tremur pentru ca imi vine sa plang. Vreau sa plang. Imi simt ochii inundati de solutie salina.Nu vreau sa plang. Stii ce?Nu am sa plang !Nu am sa plang pentru ca asta vrei sa fac.Nu am sa iti ofer satisfactia asta. Nu am sa te las sa zaci in nestire iar eu plangand pana simt ca mi se taie aerul iar obrajii imi sunt arsi de lacrimi si cicatrizati. Nu meriti ! Tu sa vii inapoi sa zici ca imi pare rau,nu eu sa ma tarasc la picioarele tale.
Trebuia sa vii inapoi. Vreau sa fie cum era. Nu,nu,nu. Nu cum era. Vreau sa fie mai bine. Promit ca va fi mai bine.
Pe cine mint? Sterg praful in casa si vorbesc singura. Port monologuri interminabile,stupide, puerile,imi imaginez scenarii ce au fost si nu se vor mai repeta, scenarii ce nu au fost si nu se vor intampla. Te urasc . Nu,te iubesc. Nu,de fapt te iubesc in timp ce te urasc. Ba nu, te urasc pentru ca te iubesc. Nu,pe tine te iubesc si pe mine ma urasc pentru ca te iubesc. Taci ! Tu,sursa de ganduri, sertar de amintiri, provocator de durere si placere…Taci !
Stii,cand eram cu tine,ma simteam nenascuta. Curata,neatinsa de poverile lumii. Caci, Doamne, cate poveri ti se arunca pe umeri in timpul unei vieti. Doar a unei vieti. Uneori, consider ca suntem norocosi ca avem de trait o viata,asa mizerabila,dar e doar una. Iar in situatia ipotetica a existentei reincarnarii, aceasta amnezie divina,spirituala imi pare o binecuvantare,caci sa traiesti cu amintirile si poverile vietii trecute e un calvar mai mare decat sa reiei viata de la inceput fara luciditate, fara nici un grad de constientizare a unei vieti anteriorare.
Cu tine,prinsa in universul nostru, ma simteam in interiorul unei fiinte ce ne ingrijea si ne hranea sufletul cu satisfactia constientizarii si placerii existentei celuilalt : eu a ta si tu a mea. Auzeam vocea „mamei”, a universului nostru, a fiintei ce ne purta in pantec si ne inconjura cu dragostea ei,invaluiti de vocea sa. Ii auzeam vocea…
Acum …nu mai aud nimic.Nu mai aud nimic ! Nimic ! Ce s-a intamplat? Mai traiesc?Dar tu? Tu mai traiesti? Aceasta rupere … universul a facut avort ! Ne-a avortat. Iar noi nu mai suntem.
Tacere. E multa tacere. La nivel auditiv, e un fel de noapte eterna in urechile mele. Oare asta inseamna sa mori? Sa fii inconjurat de pustietate?
Nu mai pot.Nu mai pot. Nu,de fapt..nu mai vreau. De putut,pot. Functiile motorii,respiratorii functioneaza.
M-a lovit o idee. Cum ar fi sa poti sa mori?Nu,nu,nu…nu sinucidere. Nu sinucidere traditionala,pastile,funie,obiecte ascutite,lovituri contondente…nu,nu. Cum ar fi sa poti realmente sa mori? Pur si simplu sa iti doresti sa se opreasca totul in tine si sa mori? Sa ii ordoni corpului sa se stinga,sa inceteze sa mai pulseze orice element vital . Sa te dezactivezi precum o masina?
Aberez. Stiu. De cateva zile,asta fac intruna. Aberez. E o stare latenta de suferinta pe care o tainuiesc precum un nebun ce isi ascunde boala doar pentru a se putea integra intr-o societate care il va deconspira finalmente si il va izola,nu neaparat fizic dar spiritual. Oamenii fug de suferinzi. Suferinta,fizica sau psihica,este un element descurajator. E greu sa sa socializezi cu un om ce sufera. Suferinta fizica poate fi mascata,psihicul stie sa se conformeze la imprejurimi si circumstante.Automat,poate juca rolul „piesei” lipsa sau bolnava a fizicului si poate masca suferintele sale,la fel cum un om neinzestrat fizic poate fi mai frumos decat unu inzestrat peste masura. Psihicul poate inlocui. Poate de aceea incepi sa auzi clisee ce incearca sa te determine sa nu mai judeci dupa „coperta”.Totusi, ar putea parea ca noi credem in frumusetea interioara dar uitam ca a face dragoste e ceva ce se intampla intre doua corpuri,nu doua suflete. Acela e momentul amuzant in care realizam cat de ipocriti suntem si dublam acest atribut prin faptul ca ii judecam pe ceilalti ca sunt si ei ipocriti la randul lor.
Am deviat de la subiect.
Mi-am cumparat o carte. Paulo Coelho. „Aleph”. Nu am citit-o inca. Sincera,singurul motiv pentru care mi-am cumparat-o a fost sa il vad pe baiatul de la casa. Seamana cu tine. Dar nu esti tu. Daca erai tu, te-ai fi indragostit pe loc de mine. Pentru ca tu il adorai pe Coelho.
Esti un nenorocit. Stiai asta? Daca nu o stiai, te informez eu. Si daca o stiai, vreau doar sa intaresc afirmatia. Si daca ai uitat,vroiam doar sa iti reamintesc. Si te urasc din tot sufletul. Adica…nu. Adica,da,te urasc.
De ce ma contrazic? Acum cateva minute te iubeam. Si cateva secunde mai tarziu,te uram. Si iarasi te iubeam. Dar te iubesc mai mult cand te urasc.
Ma intreb daca si tu esti la fel de nefericit. Daca as stii ca tu esti fericit si doar eu nefericita…te voi lasa in pace. Iti jur. Dar daca si tu esti nefericit,nu ar fi frumos din partea mea sa ma tarasc la usa ta si sa iti spun ca imi pare rau,ca te doresc, ca te vreau inapoi? Nu ar fi?
Am sa fac asta. Promit. Am sa vin la tin la usa si am sa fac asta. Ce vei face? Ma vei primi? Ma vei lua in brate si imi vei sterge calvarul zilelor ce au trecut? Ma primesti?Sau esti prea fericit?
Nenorocitule ! Eu sufar si tu esti fericit? Sper sa mori ! Sper sa faci ciuma. Sa iti pice pielea de pe tine. Sper sa faci cancer sau sa mori intr-un accident. Sper sa suferi si sa arzi in iad.
Nu vreau sa mori. Cum sa vreau asta,imbecilule?As fi prima care vine la inmormantarea ta si ultima care pleaca. As dormi langa piatra mormantului tau. Ti-as povesti tot ce am facut dupa ce ai plecat. Nu vreau sa mori. Chiar nu vreau. Desi ,poate atunci,mi-ar fi mai usor sa motivez plecarea ta in fata lumii. Nimeni nu ar iesi vinovat,decat soarta. Cand lumea ar intreba „Ce s-a intamplat?”, as putea spune,zambind trist „El…el a murit”.
Ti-as scrie carti,poezii,scenarii. Te-as invata pe de rost. Oricum te stiu pe de rost. Nu,de fapt…nu vreau sa scriu un roman despre tine. Pentru ca nu m-as putea opri din scris. Ti-as scrie un cantec si te-as fredona. Daca erai o carte sau un cantec…ce superb ar fi fost. Probabil nu as fi invatat niciodata sa iubesc o fiinta umana,dar nu conta. Te aveam pe tine.
Tot ce e in jurul meu… e un haos fara tine. Nimic din ce gandesc sau ce fac nu are sens. Mi se intampla deseori sa caut in dulape fara sa stiu ce caut. Sau sa ma duc la buticul de dupa colt,uitand de ce m-am dus acolo. Mi se intampla uneori sa pun doua farfurii pe masa si mancand sa nu inteleg ce cauta a doua farfurie langa mine.
Nu ti-e niciodata dor de mine?Nici macar o data? Un minut,o secunda,o clipa? Nu? Banuiesc ca toata teoria empatiei intre oameni e o minciuna. Caci daca tu ai fi simtit ce simt eu,ai fi murit pana acum. Asta ar fi fost cea mai dulce razbunare. Sa mori ca victima a consencintelor propriilor actiuni. Plecarea ta a dus la durerea mea sufleteasca iar durerea mea sa te ucida pe tine. E perfect.
Nu pot sa cred ca dragostea porneste din creier. Asta inseamna ca toate cartile,poeziile, cantecele de dragoste sunt o minciuna. O tehnica de marketing. Sau poate nu.
Ar fi frumos ca dragostea sa fie o pastila eliberata doar la prescriptia medicului.Dar multi ar muri de supradoza.
Dragostea e ca religie. Multa iluzie. Multe promisiuni asezate pe un munte de iluzii. Si brusc, totul se prabuseste si e doar praf .Si dragostea a pornit razboaie, si dragostea a mintit,si dragostea a ucis,a facut sacrificii in van.
Mi-e rusine cu mine.
Sa te duci dracului ! Bine? Nu vreau si nu mai pot sa gandesc. La ce sa ma gandesc? La tot? La ce folos sa gandesti cand gandesti fara folos? Imi aud gandurile izbindu-se de pereti precum porumbeii intr-o camera. Aud falfaitul aripilor si acea zdrobitura a impactului cu marginile acestui cub.
Te iubesc…
Te urasc…
Te iubesc…
Te urasc…
Iesi din capul meu.
Vreau sa ma intind. Poate daca inchid ochii,am sa-mi surzesc toate simturile si nu imi voi mai auzi gandurile.
Sunt extenuata. Iti aud vocea chiar si cu ochii inchisi. Muzica din fundal e inutila. Iesi odata ! Iesi din capul meu, din camera mea, din casa mea,din viata mea ! Iesi,entitate malefica .
Nu ai iesit,nu?
De ce e totul asa ambiguu? De ce e totul atat de absurd?Nu mai inteleg nimic,nici macar pe mine? De ce ma scufund in absurditate?
 
 
 

Urmărește-ne pe Google News