Englezoaicele, beţivele Europei

În urma unui studiu făcut chiar de ei, adolescentele britanice cu vârste cuprinse între 15 şi16 ani ocupă locul 1 în Europa la alcoolism. 55% dintre puştoaicele lor se îmbată mangă cel puţin o dată pe lună. Culmea, românii ocupă ultimul loc în clasamentul beţivilor. Doar 22% dintre fete consumă alcool. Să nu mai punem la socoteală imaginile care fac înconjurul lumii cu englezoaice bete, căzute prin şanţuri, în staţii de metrou sau făcând sex printre tomberoane.

Minori români, abuzaţi sexual de britanici

Ei nu ne vor în ţara lor pentru că le luăm joburile, noi nu-i vrem în România fiindcă mutilează sufletul copiilor noştri. Arhivele Poliţiei Române sunt burduşite de cazurile de pedofilie cu autori englezi, care s-au petrecut în ţara noastră. Ultimul exemplu şocant datează din 2009 şi l-a avut ca personaj principal negativ pe englezul Paul Richard Dorday, care a violat 20 de copii.

Violenţa s-a inventat la ei

Suporterii echipelor de fotbal sunt renumiţi pentru violenţa de care dau dovadă. În timpul competiţiilor sportive, aceştia lasă în urma lor adevărate băi de sânge. Nici măcar forţele de ordine nu reuşesc să le facă faţă.

Angajatorii britanici vor muncitori români

Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
Recomandări
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

“Românii nu vor fi afectaţi de aceste cuvinte dure – angajatorii britanici îi preferă pe cetăţenii români sau bulgari pentru că sunt serioşi şi muncitori, indiferent care este opinia publică. Avem experienţa cu Franţa, unde au fost campanii denigratoare la adresa românilor, însă ofertele de muncă pentru noi în această ţară s-au înmulţit. Acum se dau şi 1.200 de euro net, în Anglia, pentru îngrijirea unei persoane în vârstă”, ne-a declarat Brânduşa Deac, reprezentanta unui portal de recrutare pentru străinătate.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
Adevarul.ro
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Observatornews.ro
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI