Jurnaliştii ne laudă frumuseţile patriei… cum aproape nici noi nu suntem în stare! “Una dintre cele mai frumoase ţări din Europa”!
Vă vine să credeţi sau nu, aşa au botezat ziariştii România, după ce au realizat, pe baza opiniilor cititorilor cotidianului britanic o selecţie a celor mai frumoase destinaţii turistice din ţara noastră.
Sibiu: Britanicii sunt fascinaţi de frumuseţea Sibiului şi a satelor din împrejurimi. Le-a atras în mod special atenţia Piaţa Mare a oraşului, decorată de Crăciun la fel ca marile capitale Europene.
Satele săseşti: În aceeaşi regiune istorică a României, The Guardian recomandă cititorilor satele săseşti de pe Târnava Mare – Biertan, Richiş etc -, cu bisericile fortificate, cu mănăstiri şi cu un “tangibil simţ al trecutului”.
Sighişoara: “Într-o pădure de lângă Sighişoara am găsit melci într-un râu, am văzut insecte superbe şi am adunat pentru picnic zmeură delicioasă, pe care am mâncat-o. La marginea drumului erau femei de etnie romă care vindeau în coşuri din paie fructe de pădure. Apoi, după un deal, am dat peste un profesor american de arheologie, care, împreună cu studenţii săi, studia instalarea hunilor în zonă, în secolul IV”, a povestit un cititor care a vizitat oraşul medieval.
Rezervaţia de urşi de la Zărneşti: Escapada la acest “centru” de urşi e descrisă ca fiind o experienţă minunată: “E la cinci kilometri de oraşul Zărneşti. Veţi vedea aici aproape 70 de urşi, care au o poveste îngrozitoare, unii au fost maltrataţi, dar acum trăiesc într-un mediu sigur şi fericit”.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Englezii ridică în slăvi România - FOTOCel mai bun ambasador al plaiurilor mioritice e chiar prințul Charles, care are aici mai multe proprietăți

Viscri: un sat saxon autentic, de o frumuseţe pură, intrat în patrimoniul Unesco. Aici vine adesea prinţul Charles, care şi-a achiziţionat şi o pensiune unde turiştii se pot caza. Englezii sunt impresionaţi de tradiţionalismul pe care îl “respiră” oamenii de aici: “Duc vacile la câmp dimineaţa devreme, le iau după prânz, iar mijlocul de transport folosit cel mai des în zonă e căruţa cu cal”.
Bucureşti: În topul The Guardian mai este inclus Bucureştiul, cu renumita Casă a Poporului, dar şi Timişoara, despre care se spune că este supranumită şi “mica Vienă” şi că a fost locul unde “s-a născut” revoluţia din 1989, staţiunile de la Marea Neagră, dar şi Maramureşul, cu Sighetu Marmaţiei, Cimitirul Vesel şi Închisoarea Sighet.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI