Adina Alberst a reușit, săptămâna trecută, să câștige în primă instanță procesul pe care i l-a intentat lituaniencei Vica Blochina. Pentru că Vica ar fi încălcat clauzele contractului de barter în urma căruia a fost operate, judecătorii au obligat-o să achite medicului fix valoarea procedurilor, adica 14.900 de euro. Imediat după sentință, Adina Alberts a declarat pentru Libertatea că va dona banii pe care îi va câștiga în urma acestui litigiu, iar azi, aceasta a semnat actele prin care decizia sa a devenit una oficială. „Azi am semnat un angajament ferm prin care mă oblig sa donez centrului de copii Sf. Iosif, suma pe care instanța o va stabili ca fosta mea pacientă, Vica Blochina, trebuie să o plateasca cu titlu de daune pentru afectarea imaginii Clinicii Care Zone Medical”, ne-a spus medicul estetician.
„În acest mod, sper că am reusit sa demonstrez, odată în plus, că nu banii au constituit motivul inițierii procesului, ci doar intenția de a restabili adevărul și de a ne reabilita numele.
Mai menționez că, pînă la începerea procesului, Vica Blochina nu m-a acuzat de culpă medicală decât în media, prin urmare eu nu am avut nicio alternativă decât aceea de a o da în judecată pentru nerespectarea contractului, calomnie și denigrare publică fără motiv. În fața organelor medicale competente eu nu am putut să demosntrez nimic pentru că nu am avut nicio plângere din partea nimănui. Acesta este motivul pentru care nici nu s-a facut vreo expertiză medicală.
Prin această hotărâre judecatorească s-a demonstrat clar pentru toata lumea că nu a existat niciun malpraxis, nicio culpă medicală.
În legatură cu cuantumul sumei pe care instanța a hotărât sâ mi-o acorde, nu fac comentarii. Împreună cu avocații asteptam motivarea pentru a vedea care este calea de urmat. Munca pentru mine nu a fost niciodată vreo problemă. Voi munci și voi reabilita clinica. Iar banii pe care dna Blochina va trebui să-i plătească către mine, cred ca vor fi de mai mare folos copiilor, pentru viitorul lor, pentru formarea lor profesională, pentru integrarea lor facilă în societate la vârsta majoratului”, ne-a mai declarat Adina Alberts.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9735d6c18214ba671cab622350969ec4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7f1b4d68d647667009582ce54263d3d7.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b91d4d7dd563f3be43df7a76f9026f47.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_72823474996f4b0df330122d1483cef2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ebb1909d49607a8bb4f497ad85e4f0a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_977ae7a613c185fff00174de53b4c553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_52bdaef757391be1e09408fe9de73023.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c8806641dfde17ac7c1661ae07afedae.jpg)