Chiar şi fără vedeta Andrei Şevcenko, ucrainenii s-au suit pe englezi din primul minut. Spaţiul limitat nu ne permite să descriem aici fiecare fază periculoasă petrecută în preajma şi în interiorul careului englez. Vom spune doar că Yarmolenko, Konoplyanka, Garmash, Milevsky şi Devici s-au jucat cu ocaziile la poarta excelentului Hart. Insularii, pentru care Rooney a trimis alături din poziţie ideală, au terminat prima repriză cu un bilanţ umilitor: nici un şut pe poartă, “performanţă” pe care n-o mai reuşiseră de la eşecul suferit în compania României (1-2) în grupele Mondialului din 1998!
Dovedind un cinism maxim, Anglia a marcat prin Rooney, la prima minge trimisă pe spaţiul porţii adverse (48).

Suedia i-a dat o lecţie Franţei

Cea mai controversată fază a partidei s-a petrecut în minutul 62, când lobul lui Devici a fost scos de Terry de pe linia porţii, potrivit arbitrilor. Până la sfârşit nu s-a mai marcat şi, după o evoluţie modestă, englezii nu numai că au câştigat meciul, ci şi grupa D, evitând Spania în “sferturi”! Asta pentru că Franţa a fost învinsă surprinzător de deja eliminata Suedie: 0-2 (Ibrahimovici 54, Larsson 90+1).

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro

Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Viva.ro

Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Armele vitale pentru ca România și UE să poată ține la distanță Rusia. General: „Mulți europeni sunt îngrijorați din cauza asta”
Adevarul.ro

Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

Ursoaica din Predeal care l-a atacat pe şeful Salvamont a fost împuşcată azi noapte. Animalul s-a întors în aceeaşi zonă
Observatornews.ro
Ursoaica din Predeal care l-a atacat pe şeful Salvamont a fost împuşcată azi noapte. Animalul s-a întors în aceeaşi zonă
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI