Ivan a atras atenţia că eşecul referendumului din Republica Moldova nu trebuie interpretat ca o victorie a comuniştilor, iar susţinerea căii spre integrare europeană a Republicii Moldova trebuie să continue.

„Moldova nu trebuie să revină în zona de influenţă a comuniştilor, iar politica de susţinere a integrării sale europene trebuie făcută mai inteligent decât a făcut-o Traian Băsescu până acum. Fraţii noştrii de peste Prut sunt într-o criză politică prelungită. Referendumul de duminică ar fi putut pune capăt acestei crize şi ar fi putut uşura drumul Republicii Moldova spre Europa. În ciuda acestui fapt, este riscant şi totodată fals ca eşuarea referendumului să fie considerată un succes al comuniştilor moldoveni. Acest moment este doar o sincopă care trebuie depăşită rapid” a afirmat Cătălin Ivan.

Eurodeputatul critică abordarea lui Traian Băsescu în ceea ce priveşte Republica Moldiva, considerând că periclitează şansele acestei ţări să se integreze cât mai rapid „în familia europeană”. Cătălin Ivan consideră că este o greşeală abordarea pe care preşedintele României, Traian Băsescu, a adoptat-o în ceea ce priveşte Republica Moldova. 

„Traian Băsescu nu este în stare să facă politică externă pentru România, dar s-a apucat să facă politică externă pentru Republica Moldova. O face greşit, cu rezultate proaste şi cu riscul de a compromite dialogul din prezent. Eşecul previzibil al acestei linii poate duce la creşterea scepticismului în plan european faţă de includerea Republicii Moldova în proiectul european”, a susţinut Cătălin Ivan.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
El e Călin Georgescu în varianta TURBO! Anton Pisaroglu are deja creștere masivă pe TikTok. Iată totul despre CV-ul, cariera și familia lui! Incredibil ce s-a mai aflat azi despre trecutul lui
Libertateapentrufemei.ro
El e Călin Georgescu în varianta TURBO! Anton Pisaroglu are deja creștere masivă pe TikTok. Iată totul despre CV-ul, cariera și familia lui! Incredibil ce s-a mai aflat azi despre trecutul lui
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Adevarul.ro
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Elon Musk, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Ce acuzații grave ii aduce fiica sa trans, Vivian Wilson: „Cum naiba este asta legal?”
Elle.ro
Elon Musk, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Ce acuzații grave ii aduce fiica sa trans, Vivian Wilson: „Cum naiba este asta legal?”
Elena Băsescu, schimbată mult în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată mult în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Observatornews.ro
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI