Cu cât ne depărtăm mai mult de 2004, anul în care România a intrat în Uniunea Europeană, românii devin din ce în ce mai eurosceptici. Dacă la început euroscepticii erau numai naţionaliştii radicali, opozanţii tradiţionali ai unei Europe unite şi poate fără identitate, în prezent, numărul acestora se măreşte pe zi ce trece. E drept că Uniunea Europeană (UE) trece şi ea prin criză economică. Scârţâieturile acestui mamut s-au auzit când Grecia cădea sub efectul recesiunii. Dar criza n-a trecut, poate exceptând doar Germania, iar catastrofa elenă – care a pus sub semnul întrebării viabilitatea monedei euro şi a pieţei de capital – se poate repeta oricând. Economia Portugaliei şi Irlandei supravieţuieşte cu sabia lui Damocles deasupra capului. Percepţia publică a Uniunii Europene nu este tocmai strălucită. Oamenii simpli nu văd în Bruxelles decât o nouă capitală cosmopolită a unui turn Babel modern. Cum a fost odinioară, sub fanarioţi, Istanbulul, sau sub comunişti, Moscova. O simplă destinaţie geografică în faţa căreia trebuie să ne plecăm!
Pe de altă parte, piaţa concurenţială nu este îndrăgită de oamenii subjugaţi încă mentalităţii comuniste. Acolo unde statul- tătic te ocroteşte în orice condiţii, chiar dacă îţi faci sau nu treaba. Birocraţia europeană, dar şi legislaţia stufoasă sunt şi ele un handicap major. Însuşi modul de gândire european ne este total străin. Dacă nu vom face eforturi nu doar personale, ci şi instituţionale, nu vom fi cu adevărat niciodată integraţi în UE. Ci doar nişte intruşi, care sunt priviţi chiorâş!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI