Vineri seară, la Baku, a avut loc finala pentru juriu a Eurovision, însă România a fost din nou lovită de ghinion. Sau, poate, de mari emoţii. Elena de la Mandinga a gafat epocal, uitând versurile la minutul 2.03, exact la referen, ea făcând o pauză de câteva secunde. Mai mult, Elena a dat semne că a avut mari emoţii, interpretarea ei fiind destul de slabă.
Faptul că interpreta a uitat versurile ar putea costa scump România, având în vedere că  juriul de specialitate din fiecare ţară a acordat deja punctajele, ce au o pondere de 50% din rezultatele finale. De altfel, Mandinga nu se află la primul moment cu probleme la Eurovision. Marţi, în semifinală, Elena a trecut prin clipe de coşmar, când a constatat că nu îi merge casca. S-a descurcat bine pe scenă, însă a izbucnit în lacrimi în culise.
Vezi aici momentul ruşinos din finala de vineri (minutul 2.03):

Se pare că ai noştri nu au fost singurii care au trecut prin momente ruşinoase la finala pentru juriu. Favorita la câştigarea titlului Eurovision din acest an, Loreen, a înghiţit un fulg în timpul prestaţiei sale live şi a tuşit, eroare care i-a adus şi ei o depunctare din partea juriului.
Iată aici prestaţia sudedezei (eroarea, la minutul 2.15):

Video: Youtube
Iată punctele acordate de juriu vineri seară:
Mandinga, DEZASTRU înainte de marea finală! Elena a uitat versurile, vezi aici momentul ruşinos de la finala pentru juriu | VIDEO
 
 

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Viva.ro
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins
Libertateapentrufemei.ro
Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins
„Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou”
Adevarul.ro
„Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou”
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac
Observatornews.ro
Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI