În ultimele 7 luni, de când au fost aprobate normele legii privind uciderea maidanezilor care nu sunt adoptaţi în termen de 14 zile de la capturarea lor, 16.000 de câini au fost eutanasiaţi în Capitală. Ieri, Răzvan Bănescu, coordonatorul Autorităţii pentru Protecţia şi Supravegherea Animalelor (ASPA), a declarat că alţi 16.000 de maidanezi au fost adopţaţi şi încă 2.000 se află în adăposturile Municipalităţii. “Sunt 15 echipe, 90 de oameni care acţionează non-stop. Dacă vremea ne permite, vom ţine echipele de noapte şi în luna octombrie”, a declarat Răzvan Băncescu (foto). Deşi Curtea de Apel Bucureşti a suspendat normele de aplicare a legii eutanasierii, şeful ASPA a declarat că hingherii acţionează conform legii, nu după norme şi că speră ca până în martie 2015, când se va încheia proiectul, numărul câinilor de pe străzi să fie foarte mic.
Şcolile şi spitalele, zone cu prioritate
Zonele cu haite din proximitatea grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi a parcurilor au prioritate pentru hingheri, care acţionează nonstop. În plus, orice reclamaţie care ajunge la dispeceratul ASPA (la numărul de telefon 021.9844) este rezolvată acum în maximum 5 zile. Dacă oamenii sună pentru ca maidanezii să fie luaţi de pe străzi, nu la fel se poate spune şi despre cei care sună la telverde 0.800.800.877, ca să se intereseze cum pot să-i ia acasă. Numărul adopţiilor a scăzut foarte mult în ultima perioadă. “Acum adopţia câinilor din adăposturi a scăzut sub 10% şi, din păcate, sunt oameni care îi aduc înapoi pentru că animalele nu s-au adaptat în apartamente”, a mai zis ieri Băncescu. În Bucureşti, în prezent mai sunt 30.000 de câini fără stăpân pe străzi.
Scădere record de persoane muşcate
În luna iulie a acestui an, la centrul Antirabic al Institutului Naţional Matei Balş s-a înregistrat cel mai mic număr de persoane muşcate de câini maidanezi din ultimii 10 ani în Capitală. 132 de oameni au fost la spital luna trecută, faţă de 849 câţi au venit la unitatea medicală în aceeaşi lună a anului 2013. Obiectivul ASPA este ca în următoarele 6 luni numărul de muşcături să scadă sub 10%.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro