Procurorii DNA au sechestrat, pe 9 aprilie, averea lui Marian Vanghelie, aflată, conform unor surse judiciare, pe numele altor persoane, inclusiv pe ale vărului şi şoferilor săi. Case, maşini de lux, terenuri sau acţiuni, despre care anchetatorii au suspiciuni că ar fi fost cumpărate cu bani din şpăgi primite de pe urma contractelor ilegale, au fost indisponibilizate până la finalul dosarului în care edilul suspendat de la sectorul 5 este arestat preventiv.
Măsura a afectat direct şi persoane pe care cu siguranţă Vanghelie şi-ar fi dorit să le protejeze mai bine, cum ar fi Charlotte, mama copilului său, alături de care acesta deţine bunurile la vedere – două apartamente şi o maşină de lux. Femeia, nemulţumită că inclusiv apartamentul din Bucureşti în care are deschis un cabinet de mediere a fost ochit de procurori, a cerut magistraţilor de la Curtea Supremă să-i lase liberă de obligaţii partea sa din agoniseală, mai ales că până la finalul procesului va trece destulă vreme, iar sechestrul o împiedică să vândă, la nevoie, respectivul spaţiu.
După două săptămâni de proces, judecătorii nu i-au dat câştig de cauză lui Charlotte şi i-au respins acesteia contestaţia împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului luată de procurorii anticorupţie. În plus, au obligat-o pe fosta parteneră de viaţă a lui Marian Vanghelie la plata cheltuielilor de judecată de 200 de lei.
Edilul, prejudiciu de miliarde de lei
Marian Vanghelie, închis la Arestul Poliţiei Capitalei, este pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani şi a fost arestat preventiv în data de 13 martie. Potrivit DNA, el ar fi acordat ilegal contracte în valoare de două miliarde de lei, din care ar fi perceput un comision de 20%, adică aproximativ 400 de milioane de lei. Mita era dată prin firme- paravan, deţinute de societăţi de tip offshore, în baza unor contracte fictive.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro