Tatăl îi va anunţa diagnosticul
“Săptămâna viitoare va veni din nou în România,l a Cluj, unde este medic tatăl ei, ca să facă analizele. Trebuie să se opereze, dar intervenţia va avea loc în Anglia”, ne-a mai mărturisit mama fetelor. Deşi problema ar putea fi una serioasă, iar recuperarea după operaţie, greoaie, cântăreţele şi-au încărcat agenda pentru anul acesta cu numeroase concerte şi, privind cu optimism rezultatul analizelor, nu se tem că starea de sănătate a Gabrielei le va afecta viaţa profesională.
“Au început anul cu multe contracte, nici n-au avut timp să plece în vacanţă. Au concerte aranjate până în luna august. Vor fi foarte ocupate tot anul”, a mai adăugat Margareta Irimia Semal, mândră de performanţele profesionale ale fiicelor ei.
Una, la bal, alta, la spital
În timp ce Gabriela va urma seria analizelor în Cluj, Monica va petrece câteva zile de vis alături de logodnicul ei, Shaun Taylor, în Spania. “Atât îşi poate permite Monica. Doar trei zile de vacanţă săptămâna viitoare. Fetele şi-au schimbat agenţia care se ocupă de concertele lor şi au mult de lucru, astfel că nu-şi pot permite vacanţe lungi”, a precizat mama tinerelor.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!