Şi-a scos familia şi prietenii la mezat
Însă până la proiectul ei propriu şi personal, Zăvoranca va trebui să dezbată moartea mamei în mai toate producţiile trustului care a cumpărat drepturile. Şi cum ea e una şi emisiunile, multe, pentru a face faţă obligaţiei de a acoperi evenimentele până la capăt, Oana şi-a mobilizat întreaga familie şi toţi apropiaţii, care, pe sume mai mici sau mai mari, au acceptat să facă dezvăluiri, să-şi dea cu părerea sau să intre în polemici pe subiect.
Astfel, bunica octogenară a fost la “Acces direct”, foştii şi actualii iubiţi, pe unde au putut, iar Gigicu, controversatul ei unchi, a furnizat în permanenţă declaraţii postului Antena Stars.
«Îmi pare rău pentru ce i se întâmplă acum»
Andrei Condoianis, avocatul care i-a cerut despăgubiri lui Pepe, susţinând că artistul l-ar fi bătut, a urmărit înmormântarea Marioarei cu gândul la Oana. Oana Zăvoranu şi Condoianis au devenit prieteni pe vremea când bruneta îi căuta nod în papură fostului soţ şi încerca să-i distrugă imaginea prin intermediul emisiunilor TV. Iar avocatul şi povestea lui i-au servit de minune.
“Am cunoscut-o pe Oana într-o conjunctură nefavorabilă. Eram în procese cu Pepe, iar ea era soţia lui. Cu toate acestea, am cunoscut o Oana inteligentă, care la vremea respectivă a încercat să stingă conflictul dintre mine şi soţul ei. Îmi pare rău pentru ce i se întâmplă acum. Marioara Zăvoranu era o femeie extraordinară. Foarte pricepută la afaceri. Nu pot să mă pronunţ despre cum a fost ca mamă. Numai Oana poate şti asta”, a spus Condoianis pentru Libertatea. (Luana Mare)