Practic, în Parlament, nici o şedinţă nu începe până ce octogenarul nu îşi dă acordul. Gheorghe Popescu se ocupă de tot ceea ce înseamnă munca deputaţilor: stabileşte înşiruirea legilor pe ordinea de zi, urmăreşte atent dacă este îndeplinit cvorumul de şedinţă şi îi corectează discret pe cei care conduc lucrările deputaţilor, practic, tot ce înseamnă “bucătăria” unei şedinţe a deputaţilor. Gheorghe Popescu, acum în vârstă de 83 de ani, este de 25 de ani angajat al Camerei Deputaţilor.
Până la pensie a fost directorul Direcţiei de organizare a şedinţelor, iar acum este colaborator în cadrul acesteia. Jurist de profesie, “Moşu”, cum îi spun cei de la Parlament, a lucrat cu legile încă de la terminarea facultăţii, el fiind angajat ca referent la Marea Adunare Naţională, adică tot la Parlament, încă din vremea lui Gheorghiu Dej, după cum neau declarat, în exclusivitate, colaboratorii lui.
Nu-i place să vorbească despre viaţa lui, fiind un tip discret. Chiar şi angajaţii Camerei cunosc puţine despre “Moşu”: “Ştiu că e căsătorit şi are doi copii. A lucrat şi la CC al PCR, pe la Guvern şi cel mai mult la Marea Adunare. După Revoluţie a venit la Parlament. De 25 de ani, nimic nu se mişcă fără dânsul. Nu încep şedinţele practic. Toţi preşedinţii Camerei ascultau de el, că-i învăţa cum să conducă. Pe «Moşu», toată lumea îl apreciază”, ne-au spus cei care lucrează direct cu el.
EXCLUSIV | Gheorghe Popescu este cel mai vechi funcţionar din Parlament

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI