Actorul de comedie Mihai Ioan nu şi-a pierdut simţul umorului, chiar dacă soarta îl tot încearcă, de ceva vreme.
A fost diagnosticat cu diabet în anul 1989, iar de două luni a rămas şi fără un deget de la picior, tot din cauza bolii.
Trăieşte, după o viaţă petrecută pe scenă, dintr-o pensie de 650 de lei. Se drămuieşte cum poate pentru ca din aceşti bani să-şi cumpere medicamente şi mâncare.
Mai trage nădejde că Florin Petrescu îşi va aminti de el şi că îi va plăti prestaţia pentru câteva spectacole, susţinute în 2010: “Axinte are să-mi dea 3.000 de euro, poate şi mai mult. De câte ori îl sun mă înjură şi îmi spune că am îmbătrânit urât. Nu i-ar fi ruşine, că e vai de capul lui. În urmă cu patru ani, când mi-a murit mama, l-am rugat să-mi dea datoria, pentru că nu aveam bani de înmormântare. Mi-a spus că nu are. A trebuit să o incinerez, n-am avut încotro”, ne-a declarat artistul. Mihai Ioan este un comic devenit cunoscut îndeosebi pentru rolul Sulamita, în care urca pe scenă în haine de ţigancă.
Bărbatul mai cunoaşte şi alte vedete care aşteaptă ca Axinte să le plătească, unora dintre artişti răuplatnicul având să le dea şi câte 20.000 de euro.