“Mi-e frică teribil de dentişti şi, culmea, m-am însurat cu Codruţa, care practică această meserie. Normal că la ea mă duc când am nevoie de vreo plombă, dar fac circ în cabinetul ei, aşa că prefer să merg la sfârşitul programului, ca să nu mă fac de râs”, ne-a mărturisit Dan Negru.

I-a speriat pe pacienţii femeii

Deşi în viaţa de zi cu zi Dan este un soţ respectuos, în momentul în care Codruţa se apropie de el cu freza dentară în mână, acesta se transformă brusc: “Când o văd pe nevastă-mea că vine cu toate acele alea spre mine sau cu aparatura aia demi zbârnâie în creier, mă cuprinde disperarea. Urlu ca nebunu când vrea să-mi bage freza-n gură. Încep să o cert, ţip la ea, ba că mă doare, deşi nu simt nimic, e doar în mintea mea, că ea, săraca, are mână bună. Ce mai, fac ca toate alea. Am mai fost o dată la ea când aşteptau câţiva pacienţi şi se cruceau bieţii oameni, credeau că am ajuns pe scaunul de tortură. Aşa că prefer să mă duc la sfârşitul programului, ca să nu mă fac de poveste. Norocul meu este că nu am nevoie de mari intervenţii, căci am o dantură bună”, ne-a mai spus Dan Negru, prezentatorul TV care, de 14 ani, este pe primul loc la capitolul audienţă în materie de emisiuni de divertisment.
EXCLUSIV LIBERTATEA | Dan Negru e sincer: "Urlu ca nebunu’ când îmi bagă nevastă-mea freza-n gură!» Uite ce soţie frumoasă are prezentatorul!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Acte pentru demolare perete 2025. Este interzis să faci asemenea lucrări fără autorizație. Ce riști
FANATIK.RO
Acte pentru demolare perete 2025. Este interzis să faci asemenea lucrări fără autorizație. Ce riști
DIVORȚUL începutului de an în showbiz! Vedeta a anunțat că s-a despărțit de soț după 10 ani de căsătorie și 3 copii împreună
Elle.ro
DIVORȚUL începutului de an în showbiz! Vedeta a anunțat că s-a despărțit de soț după 10 ani de căsătorie și 3 copii împreună
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

Italienii îşi iau casele înapoi. Motivul pentru care se înghesuie abia acum să cumpere case la 1 euro
Observatornews.ro
Italienii îşi iau casele înapoi. Motivul pentru care se înghesuie abia acum să cumpere case la 1 euro
Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI