Părinţii şi-au lăsat serviciul

Dumitru, tatăl vedetei, a refuzat să mai dea curs ofertelor de a munci în străinătate, iar mama sa, Constanţa, în trecut medic veterinar, a renunţat şi ea la serviciu, având acum traiul asigurat. În ceea ce-l priveşte pe Alin, fratele actriţei (foto), de care ea e ataşată, lucrează în continuare la o firmă privată, dar graţie Mădălinei a reuşit să-şi cumpere casa visurilor lui, în Capitală.
EXCLUSIV | Mădălina Ghenea, sponsor în familie
Şi, ca să nu stea pe capul lui atunci când vine în ţară, mai ales că este proaspăt căsătorit, Mădălina şi-a cumpărat şi ea recent un apartament în buricul Bucureştiului, pe care îl mai ocupă, din când în când, părinţii ei.
Surse din preajma actriţei susţin că, în viitorul apropiat, românca, la ale cărei farmece nu au putut rezista nici staruri ca Leonardo DiCaprio şi Gerard Buttler, intenţionează să le cumpere părinţilor ei o casă la curte.

«Cenuşăreasa» cu peste o sută de perechi de pantofi

Chiar dacă provine dintr-o familie cu venituri modeste, Mădălina Ghenea a primit o educaţie aleasă. Copil fiind, a studiat pictura şi pianul şi era o elevă bună la învăţătură. Totuşi, din perioada şcolii, ea are şi amintiri mai puţin plăcute.
Trebuia să fie foarte atentă cu singura pereche de pantofi pe care o avea, avertizată fiind că, dacă îşi va strica încălţămintea, sunt şanse mici să primească alta. Acum, “Cenuşăreasa” din Slatina, devenită regină la Milano, dar care în prezent locuieşte în America, unde ţinteşte o carieră de actriţă la Hollywood, are peste o sută de perechi de pantofi. Evident, toate de firmă.

Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican

m1_98.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ce nu s-a văzut la TV. Totul s-a întâmplat în spatele camerelor de filmat și nici contracandidații nu se așteptau la ce a urmat
Viva.ro
Ce nu s-a văzut la TV. Totul s-a întâmplat în spatele camerelor de filmat și nici contracandidații nu se așteptau la ce a urmat
E vestea zilei! Vedeta din România va aduce pe lume al patrulea copil, la 42 de ani! Soțul ei tocmai a făcut anunțul! “Lui Dumnezeu îi mulțumesc”
Libertateapentrufemei.ro
E vestea zilei! Vedeta din România va aduce pe lume al patrulea copil, la 42 de ani! Soțul ei tocmai a făcut anunțul! “Lui Dumnezeu îi mulțumesc”
România riscă să intre în colaps și să ajungă mai rău decât Grecia. Ce se mai poate face
Adevarul.ro
România riscă să intre în colaps și să ajungă mai rău decât Grecia. Ce se mai poate face
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Cum s-a trezit un tânăr cu un credit online, deschis pe numele lui, de care habar nu avea. A pierdut 15.000 de lei
Observatornews.ro
Cum s-a trezit un tânăr cu un credit online, deschis pe numele lui, de care habar nu avea. A pierdut 15.000 de lei
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI