Polițiștii antidrog aveau de ceva vreme informații că mafioții sârbi încearcă să găsească o breșă și să-și plaseze marfa pe piața românească. Ofițeri sub acoperire s-au infiltrat în grupul românilor care urma să preia cocaina de la sârbi și au așteptat momentul prielnic pentru a acționa. Acest lucru s-a întâmplat când traficanții sârbi l-au trimis în România pe Marilo Srekco, în vârstă de 33 de ani, cu un mic transport de 100 de grame de cocaină pentru a demonstra calitatea drogurilor. Întâlnirea conspirativă care urma să parafeze colaborarea dintre traficanții sârbi și cei români a avut loc la Șag, juețul Timiș, unde Marilo a ajuns cu un autobuz care l-a adus direct de la Belgrad. În loc să se întoarcă acasă cu peste 10.000 de euro, atât cât valoarează cele 100 de grame de drog pe piața neagră de la noi, dar și cu un răspuns ferm privind colaborarea viitoare dintre grupări, sârbul – originar din Najdanpek -, a fost arestat în urma unui flagrant. Cel căruia îi prezentase mostra și pe care-l credea traficant era, de fapt, polițist sub acoperire. „Sârbul a fost trimis să testeze piața românească. Este membru al unei puternice rețele de traficanți de stupefiante din Serbia despre care există informații că ar vrea să-și plaseze marfa pe piața drogurilor din România”, ne-au dezvăluit surse judiciare care au participat la rezolvarea acestui caz.
În urma acțiunii polițiștilor antidrog, Marilo Srekco a fost arestat pentru 30 de zile pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro