După numai două luni de când a fost numit consul general la a Cape Town, fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, stă mai mult prin ţară.
Ieri seară, fostul ziarist era într-un bar din Băneasă împreună cu fiul său şi cu actuala sa iubită. Probabil că Andrei Zaharescu nu s-a obişnuit încă cu clima continentului negru sau poate că bruneta misterioasă în compania căreia a fost zărit în ultima vreme nu poate să-l însoţească. Oricare ar fi explicaţia, fostul prezentator ar trebui să stea mai mult la Cape Town, de vreme ce pentru asta este plătit din banii românilor.
Andrei Zaharescu a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului în luna mai a anului trecut, imediat după instalarea Guvernului USL. Anterior, Zaharescu a lucrat ca prezentator tv.
În luna iunie, Andrei Zaharescu a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al E.On Gaz Distribuţie, companie la care statul deţine un pachet minoritar de acţiuni, cu un mandat de patru ani, până în 2017.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor