Cum flagelul drogurilor capătă proporţii alarmante în România – judecând şi după faptul că statisticile arată că vârsta de debut a consumatorilor a coborât chiar şi până la nouă – zece ani -, specialiştii antidrog caută permanent noi căi de a junge la consumator, dar şi la potenţialul toxicoman ce poate fi salvat.
În timp ce agenţii sub acoperire de la Crimă Organizată îşi fac treaba în teren, cu ochii după traficanţi şi reţelele lor, specialiştii ANA lucrează „la vedere” şi folosesc ca „armă” facebook-ul. Proiectul, „Serial – provocare despre lumea drogurilor”, îşi va consuma  primul episod zilele acestea.
„Primul capitol va fi alocat canabisului. Specialiştii noştri vor posta pe facebook informaţii despre modalitatea de cultivare, zonele de răspândire ale respectivului stupefiant, simptomatologia post-consum şi riscurile la care se supun toxicomanii sau despre cum să recunoască părinţii un puşti care e consumator. Aceste informaţii vor fi însoţite de fotografii şi filmuleţe sugestive, unele deosebit de dure, necenzurate, care vor prezenta consumatori aflaţi în stări precare de sănătate cauzate de consumul de droguri. Prin această campanie vrem să pătrundem în cele trei zone principale ale vieţii: familia, şcoala şi comunitatea, iar facebook-ul este drumul cel mai scurt”, ne-a declarat în exclusivitate chestor Sorin Oprea, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog.
Proiectul se va plia, spun iniţiatorii, pe cerinţele publicului-ţintă. Acesta este gândit să „atace” şi să „disece” un drog pe săptămână, dar dacă comentariile din mediul virtual vor naşte nevoia de răspunsuri suplimentare acest lucru va fi rezolvat de o echipă formată din ofiţeri antidrog şi medici specialişti, până se va trece la un nou capitol.
„Noi avem  un calendar, dar ne vom adapta cerinţelor celor din mediul on-line. În lupta cu drogurile vom scoate toate armele posibile. Vom publica pe facebook chiar şi dramele unor familii ai căror copii sau ale căror rude au trecut prin această nefericită experienţă a consumului de stupefiante. Vor exista chiar şi dezbateri la care vom angrena nu numai specialişti antidrog, dar şi vedete şi ziarişti”, a adăugat chestorul Oprea.
Vezi VIDEO mai jos! ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE!

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI