A vrut pozele de la majoratul Teodorei

L-au emoţionat în special imaginile de la petrecerea de majorat a Teodorei, fiica lui, eveniment care a avut loc pe 7 august şi la care magistraţii nu i-au dat voie să meargă, în ciuda încercărilor repetate de a-i convinge făcute de Becali.
Patronul Stelei a fost atât de mişcat, încât a sărutat fotografiile aduse de Luminiţa Becali (43 de ani). Gigi Becali a suspinat şi la vederea pozelor cu Alexandrina, mama lui, care merge să se roage des în biserica Patriarhiei de când fiul ei a fost băgat la zdup.

Aprovizionat cu bunătăţi

Cu ocazia vizitei de săptămâna trecută la Penitenciarul Poarta Albă, Luminiţa Becali nu i-a adus soţului doar fotografii cu cei dragi.
Soţia lui Gigi Becali i-a oferit patronului Stelei şi o porţie zdravănă de bunătăţi, în care la loc de cinste a stat mâncarea preferată a acestuia: brânza şi caşul din lapte de oaie.

Fără regim preferenţial la penitenciarul Poarta Albă

Gigi Becali nu beneficiază de regim preferenţial la Penitenciarul Poarta Albă. “Becali nu face notă discordantă faţă de alţi deţinuţi. El are acelaşi regim ca toţi ceilalţi. Câţi colegi are în celulă? Nu cred că asta reprezintă interes public. El a avut parte de două vizite de când a ajuns la noi şi, potrivit regulamentului, mai poate beneficia de încă patru pentru luna noiembrie”, a declarat, pentru Replica, Gabriel Botezan, purtătorul de cuvânt al închisorii.
EXCLUSIV | A sărutat fotografiile cu familia! Becali nu şi-a putut stăpâni emoţiile când a văzut, pentru prima dată de când e în închisoare, imagini recente cu cei dragi lui

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI