Cântăreţul Ştefan Stan începuse deja să se viseze în postura de tată când iubita lui l-a anunţat că îi poartă copilul în pântece. Însă, din nefericire, la jumătatea lui octombrie, în a 13-a săptămână, Didi a pierdut sarcina.
Se pare că nici unul dintre ei nu a trecut peste această pierdere, căci sunt în continuare abătuţi şi oarecum distanţi. Zilele trecute, şi-au făcut apariţia de mână într-un mall din Bucureşti. Însă pe chipurile lor se putea lesne citi tristeţea.
S-au ignorant toată seara
De altfel, cât au stat la masă, abia dacă s-au privit ori au schimbat câteva cuvinte. În cea mai mare parte a timpului, Didi a butonat telefonul, în timp ce Ştefan ba a discutat cu o blondă aflată la aceeaşi masă cu ei, ba a vorbit la telefon. Ştefan şi Didi s-au cunoscut pe Facebook şi multă vreme cântăreţul şi-a ferit prietena de ochii lumii.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Viva.ro
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Adevarul.ro
SUA, „o țară ostilă”. Tot mai mulți turiști, oameni de cultură sau performeri evită călătoriile în Statele Unite
Elle.ro
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place