Tradiţii în Săptămâna Patimilor! De ce să nu îţi săruţi prietenii în Joia Mare şi ce li se întâmplă fetelor leneşe!

În Săptămâna Patimilor nu se lucrează

În Săptămâna Mare, fiind săptămâna în care Iisus a pătimit, nu se lucrează prea greu. Pe calendarul popular „a nu se lucra” nu însemnă „a se sta”, ci să nu lucrezi la câmp. Nu poţi să nu cureţi la vite sau să nu le dai de mâncare. Nu se seamănă, nu se merge la câmp, nu se coase. Întotdeauna, pe calendarul popular „a nu lucra” se specifică foarte clar ce activitate nu se poate face. Este o săptămână în care lumea se pregăteşte pentru Paşti, începând de la sacrificarea mielilor până la pregătirea bucatelor.
În primele trei zile se curăţă casa, încep să se frământe cozonacii şi mâncărurile care pot ţine mai mult timp. Joia este deja o zi deosebită, e Joia Mare, Joia Verde. E verde pentru că dă verdeaţa, iar verdeaţa înseamnă renaşterea naturii.

Se fac focuri pentru sufletele morţilor care vin la geam

În unele părţi din zona extracarpatică, în această perioadă se fac focuri pentru sufletele răposaţilor care se spune că vin şi se aşează la streaşină. De aceea, nu se măture, ca să nu se facă praf prea mult, care să fie aruncat în gura morţilor. Se face curăţenie doar în primele trei zile şi dacă se mătură se face discret pentru ca sufletele care nu sunt de văzut să nu sufere. Joi seara se ţin Cele 12 Evanghelii la care participă femeile. Tot în zona extracarpatică, femeile merg cu o sfoară cu noduri şi se tot desface câte un nod la fiecare evanghelie. Fac acest lucru, de obicei femeile gravide, ca să nască uşor.

Recomandări

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

O bătrână toacă degetele fetelor leneşe

Joia Mare este încadrată în credinţa populară ca o joimăriţă, care e un fel de Sfântă, ca şi Sfânta Vineri. Aceasta este foarte atentă la serbarea zilei sale şi la respectarea tradiţiilor. Este reprezentată ca o bătrână sinistră ca aspect, care toacă degetele fetelor leneşe, ce nu au terminat torsul până acum. La sat, în perioada de iarnă se toarce lâna, inul, cânepa şi se ţese. Toate acestea trebuie făcute până la Paşti pentru că de Paşti se dau hainele noi. Haina nouă înseamnă haina de vară.
Tot până la Joia Mare trebuie ca gardul să fie refăcut în grădini, trebuie adunat gunoiul şi ars. Acele munci de primăvară trebuiau terminate înainte de această zi. Din punct de vedere practic, este normal, pentru că atunci este încă umed, este încă zăpadă, mai plouă şi atunci se mai putea da joc fără să existe pericol.
În unele părţi, în Joia Mare se face borşul care este bun la preparatele de miel.

Marea spovedanie: să nu-ți săruți prietenii

În Joia Mare şi cam pe toată perioada Săptămânii Mari oamenii se spovedesc, chiar şi cei care nu s-au spovedit decât o dată pe an. Pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest sărut ar fi răstălmăcit, va fi înţeles ca o trădare. Există o anumită reţinere la atingeri în Joia Mare. Oamenii îşi dau mâna, dar nu se ating.

Recomandări

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Relele de vineri, duse în fiare

Vinerea poartă numele de Vinerea Seacă pentru că se spune că în această vinere, orice ai semăna nu rodeşte, de aceea nu se lucrează câmpul. Ca să scape de relele care ar putea să se lege în această zi foarte încărcată de oameni, atunci când ies din pat, se spune că e bine să calce pe ceva din fier pentru că se consideră că fierul înlătură tot ce e rău.
În această zi se adună flori pentru Iisus. Este Vinerea Patimilor.
În Galeş e o anumită tradiţie locală legată de cei care mergeau la Ierusalim. În secolul 19, o călătorie la Ierusalim, numită hagialâc, iar cel care se ducea se chema hagiu, era un termen de glorie, un lucru de mare credinţă şi se considera hagiul un om foarte curajos. Cel care se hotăra să se ducă îşi încheia lucrurile de acasă ca şi când se ducea definitiv. Dacă se întâmpla ceva pe drum, măcar el ştia că s-a dus să vadă locurile sfinte, ca şi când se ducea la Dumnezeu. Au fost negustori, păstori care au reuşit să aibă bani şi să facă acest hagealâc, iar cei care au făcut-o şi-au scris asta pe mormânt. Există şi la Sălişte şi la Galeş termenul de hagiu şi morminte pe care stă scris acest lucru.
În biserică la Galeş există un tablou care este un fel de pliant al locurilor sfinte. Este foarte vechi, scris în chirilică, în patru limbi, probabil adus de cineva care a fost a donat acest tablou bisericii.

Recomandări

Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”

Casa Domnului din brad

Se pare că nişte ciobani, pe la mijlocul secolului 19, impresionaţi de modul cum se desfăşura Învierea la Ierusalim au vrut să facă ceva şi acasă, aşa că dintr-un schelet din lemn pe care au pus brad au încropit un fel de colibă pe care o pun în mijlocul bisericii, în centru, sub candelabru, unde stau bărbaţii. În colţuri sunt puşi brazi mici şi de jur împrejur se face ca o cameră. Acolo, pe o masă se pun o candelă, un crucifix şi pânză ca cea sfântă, care reprezintă coborârea de pe cruce sau jelania lui Iisus. Acea pânză va fi folosită apoi la înconjurul bisericii, ca un baldachin prins în patru colţuri, ce se poartă pe deasupra preotului. Această „cameră” stă şi aum în biserică până la Înviere, când e înlocuită cu o icoană a Învierii. Pe vremuri, această Casă a Domnului pe care o fac feciorii în vinerea de după slujba de amiază este păzit noaptea de tineri. Pe vremuri îl păzeau copiii şi cantorul stătea cu ei afară şi le spunea legende. Era un fel de şcoală religioasă şi ei, doi câte doi, stăteau câte o oră – două de pază, iar apoi se lăudau că au fost soldaţii care au păzit mormântul lui Iisus.

Măiestrele răzbunătoare?

La slujba dintre sâmbăta şi duminica Învierii, copiii îşi puneau ceva alb pe deasupra ca să îi reprezinte pe îngerii care vestesc Învierea. Există câteva legende care vorbesc despre paza copiilor. Există legenda măiestrelor, care s-au arătat ca nişte gâşte sau ca nişte lebede care zburau prin jur şi un copil a lovit cu piatra, iar copilul a căzut bolnav. Sunt legende care spun că se pedepsesc cei care nu se comportă aşa cum trebuie.
Lumânarea de la înconjurul Bisericii se duce acasă și se înconjoară casa. Aceasta poate fi folosită și în noaptea de Înviere și poate fi folosită în continuare în momente grave, de furtună, dacă cineva din casă se umple de buboase sau în cazuri mai grave, de boală.

Vremea de Paşti, invers decât de Crăciun

Joia sau Vinerea după evanghelie se fac ouăle, se roșesc, dar întotdeauna după slujbă. Se spunea că dacă era o zi ploioasă, va fi un an mănos, dacă nu, va fi secetă.
Se spune că vremea de Florii va fi ca cea de Paşti. Se pare că acest lucru are ceva adevăr, dar mai este un alt adevăr verificabil: în fiecare an în care de Crăciun a fost cald, de Paşti a fost frig.

Mirii îmbracă hainele de nuntă

Duminică, oamenii se duc la slujba de zi cu hainele noi, pe care le-au primit de Paşti. Aşa era obiceiul în vechime şi aşa este şi azi, doar că acum, costumul popular se poartă foarte rar.
Un alt obicei, în Rod, este ca preotul să facă o binecuvântare la morminte în duminica Învierii. La ora 10, încep să bată clopotele şi oamenii se duc la biserică cu o trăistuţă în care au un ştergar cusut, ouă, vin, ceva dulce şi colaci. Atârnă pe mormânt trăistuţa şi totul pare foarte pitoresc, mai ales că cimitirul şi biserica sunt la înălţime în mijlocul satului. Pentru preot este un real efort binecuvântarea tuturor mormintelor. La fiecare mormânt se cântă de trei ori Cristos a Înviat, iar preotul şi cantorul primesc un ou şi un colac. Ar trebui să închine şi câte un pahar de vin, dar acesta este un obicei care mai ales în zilele noastre se evită.
Duminica, la Rod, se dă şi caş. Este un obicei specific în toată zona de păstorit. Nu doar se binecuvânta pâinea, dar se binecuvânta şi produsul turmelor, şi atunci se dau şi bucăţele de caş.
Apoi, cei care s-au căsătorit de la Paştile precedent la cel actual îşi primesc de Paşti cadourile de nuntă. Pe vremuri, nunta era un obicei la care participa satul şi nu se cheltuia atât de mult ca acum. Iar la nuntă tinerii primeau pământurile sau casele de la părinţi şi cam atât. Ei erau obligaţi ca după un an de la nuntă să facă acest prânz al Paştelui şi să îşi primească darurile, care, de obicei constau în vase pentru casa nouă.
Mirii se îmbrăcau în hainele de nuntă, cele populare, naşul stătea cu plosca cu vin îndulcit de la nuntă şi erau anunţaţi foştii nuntaşi să vină la masă. Ei veneau atunci cu vasele. Acum se mai practică cu mici modificări. O parte dintre cei căsătoriţi se mai îmbracă şi se duc la biserică, unde pun pe o masă ce au: ouă, vin, ceva dulce, ca să îi servească pe cei prezenţi. Toţi se salută cu „Cristos a Înviat” şi „Adevărat a Înviat”, se felicită cu tinerii căsătoriţi şi le dau darurile care constau şi azi în seturi de vase, dar şi alte obiecte: icoane, aparate necesare în gospodărie. Apoi, cei prezenţi sunt invitaţi la un prânz mic de Paşti la Căminul Cultural. Înainte, masa se lua în gospodăria tinerei familii.

Urmează petrecerea

După Înviere, urmează Săptămâna Luminată, o săptămână în care oamenii se vizitează, petrec, se mănâncă produse specifice din miel, iar vineri, de Izvorul Tămâduirii, în Foltea se face o slujbă la izvor şi se binecuvântează izvorul care şi el poartă amprenta legendei locului. Acolo este un izvor cu apă bună de băut. La schitul refăcut în perioada lui Carol al II-lea, închinată eroilor neamului e, practic, o bisericuţă din piatră. S-a presupus că în perioada de luptă pentru menţinerea ortodoxiei, acolo ar fi ajuns Avram Iancu. Acolo se spune că Sofronie din Ceară, călugărul care a susţinut crezul ortodox, ar fi venit. Se spune că pe vremuri din acel izvor ar fi curs lapte şi miere şi că un stăpân al locului ar fi încercat să pună taxă. Rezultatul a fost că Dumnezeu s-a supărat şi a făcut să curgă doar apă.
 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro