De la finalul lunii octombrie până acum au fost înregistrate câteva
zeci de explozii solare, câteva de o intensitate deosebit de mare. Asta
pentru că în acest moment, astrul zilei se află în perioada lui de
”nervozitate”, care se repetă la aproxiamtiv 11 ani.
În general, radiaţiile sunt oprite de atmosfera Pământului, dar furtunile
electromagnetice care însoţesc exploziile solare afectează comunicaţiile radio.
”Începând cu anul 1985, specialiştii în fizica Soarelui au constatat că ciclurile
sale, care au fost observate timp de sute de ani, nu mai sunt valabile: astrul
şi-a schimbat radical modul de manifestare. Furtunile solare au crescut permanent
în frecvenţă şi în intensitate. Astfel, ciclurile de 11 ani între două perioade
de activitate maximă solară nu mai sunt valabile, ele modificându-se în sensul
micşorării intervalului la care se produc.
În decembrie 2005, de exemplu, perioadă, teoretic, cu activitate solară minimă,
a avut loc una dintre cele mai puternice erupţii solare din mileniul III. De asemenea,
intensitatea furtunilor solare din 2010 a crescut cu 300% faţă de cele din secolul
trecut”, ne-a explicat generalul de brigadă Emil Străinu, doctor în arme geofizice
şi specialist în ameninţări neconvenţionale şi asimetrice.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Libertatea vă urează Paște Fericit! Trimite și tu mesaje de Paște celor dragi în aceste zile de sărbătoare!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Libertateapentrufemei.ro
Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Adevarul.ro
Un preot român critică aducerea „luminii sfinte” de la Ierusalim: „Lumina aia bună ajunge la domnii mari, iar copiii noștri primesc lumină proastă”
Elle.ro
S-au căsătorit în mare secret în Dubai, iar acum s-au DESPĂRȚIT! Vedeta noastră a făcut primele declarații despre divorțul de soțul ei, după aproape un an de căsnicie: „Părea imposibil pentru noi doi...”
Unica.ro
Se știe că Luminița Anghel a vrut să adopte și o fetiță, dar nu a mai putut. Ce i-a spus un călugăr de la Muntele Athos, chiar înainte ca adopția să nu mai aibă loc. Cuvintele lui au marcat-o pe viață
Observatornews.ro
Azi este Lunea Albă din Săptămâna Luminată, ziua în care se deschid porţile Raiului. Tradiţii şi superstiţii în a doua zi de Paşte
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2025. Scorpionii sunt chemați să dea dovadă de sinceritate maximă față de ei, în toate evaluările pe care le fac astăzi