Am găsit acolo un puhoi de enoriaşi care, nu ştiu de ce, la ora şapte seara, se prosternau claie peste grămadă. Am căutat taraba cu lumânări. Pe zidul lăcaşului de cult era lipit un carton care ne ruga frumos, cu pixul, să nu ne mai bulucim în biserică pentru achiziţionarea de materiale consumabile, ci să apelăm şi la centrul de desfacere cu amănuntul, aflat în curte.
Am virat, deci, spre chioşc, unde era o coadă formată preponderent din evlavioase cu burice goale. În faţa mea, două creştine cu nişte tanga din ăştia ieşiţi din paltonaş se întrebau una pe alta: fată, nu dăm şi noi o acatistă? (sic!).
Da, fată, da trebuie să scrii ceva pe ea! – a lămurit-o tovarăşa ei, scoţându-şi dintre dinţi, cu unghia falsă, nişte boabe de mac. Păi şi e vreun formular, ceva? – vru să ştie prima cucernică. Ailaltă n-a răspuns, dar s-a ridicat şi mai mult pe catalige, ca să vadă dacă aveau tipizate. Am cumpărat zece lumânări şi am căutat un loc să le aprind. Era coadă şi la Vii, şi la Morţi.
Cei care ajungeau la destinaţie se închinau câte-un sfert de oră. După calculele mele, urma să înnoptez în picioare, ca barza. Prin urmare, cu toate remuşcările mele creştineşti, am renunţat. Am intrat apoi în biserica propriu-zisă, unde credincioşii se îndesau până făceau vid între ei, ca parizerul ţiplat.
Mai pupau icoane, mai leşinau, se mai ocărau, deci tot ce ţine de rutina închinăciunii. Am ieşit din biserică laolaltă cu un claustrofob de culoare verdegri, pe care-l purtau pe braţe nevastă- sa şi ţârcovnicul. De-a-ndăratelea, am părăsit proprietatea sfântă, închinându-mă cu o mână, iar cu cealaltă mână răspunzând la mobil – mă suna, în sfârşit, amica mea, ajunsese la terasă.
Lumânările s-au scufundat în nisipurile mişcătoare din poşeta mea şi-am uitat de ele. Mi-am amintit abia când, aflându-mă la un eveniment fiţos, am căutat ceva în geantă şi, într-o fatală secundă de neatenţie, le-am excavat şi le-am catapultat pe parchet, în pufneala generală. Iar ăsta n-ar fi fost chiar un tablou suprarealist, dacă în mâna liberă nu ţineam un whisky.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI