Au luat-o pe Cruduţa din pat

Cruduţa, Traşcă şi celelalte fete mai cunoscute au fost chemate pentru a da declaraţii ca martori. Când au ajuns acasă la Daniela Crudu, mascaţii au bătut uşor la uşă, să nu o sperie.
“Stai liniştită, nu se întâmplă nimic, mergem pentru o declaraţie”, i-ar fi spus vedetei TV, în şoaptă şi cu delicateţe, poliţiştii. Aceasta s-a amuzat de modul în care a fost abordată de poliţişti – ba chiar pare că a luat totul în glumă. Şi când a ajuns la Poliţie, şi după audieri, Daniela Crudu era numai un zâmbet. Ea a plecat după o oră din sediul Poliţiei fără să dea declaraţii ziariştilor despre situaţia în care a ajuns.
“Afacerea” a fost dibuită de poliţişti în luna august a anului trecut. Nucleul dur al reţelei este format din opt fete (proxenete- prostituate), conform anchetatorilor. Acestea îşi vindeau “marfa” prin recomandări ale celor care mai trecuseră prin paturile asistentelor TV.
Cu o publicitate gratuită asigurată de emisiunile TV, mai rămânea doar plasarea acestora – dar şi a celorlalte tinere – amatorilor de sex pe bani.

Modul de operare

Clienţii erau agăţaţi în cluburi de fiţe din Bucureşti, frecventate de milionarii României sau de odraslele lor. Dacă între domnii generoşi şi proxenete nu se lega nimic, ele aveau la îndemână şi o adevărată “agendă electronică” cu fotografii şi date de contact ale altor vedete sau fete dezinhibate.
Totul în telefonul mobil. Doritorii trebuiau doar să aibă mulţi bani, pentru că fetele se vindeau pe minimum 1.000 de euro pentru o partidă de sex. Preţul ajungea şi la 2.500 de euro, dacă fetele erau solicitate să asigure “animaţia” după vreo partidă de vânătoare sau erau invitate în excursii, peste hotare.
Caz în care puteau primi şi o atenţie… vestimentară, pe lângă plata cheltuielilor de deplasare şi cazare. Şase dintre cele opt suspecte au fost reţinute aseară şi trimise în arestul Poliţiei, fiind acuzate de proxenetism. Trei dintre acestea sunt Diana Gureşoaie, Diana Nicoraş, Georgiana Constantin, Ramona Popescu, Mirela Dumitru şi Lavinia Despina. Celelalte trei: D.M.A, G.D.M. P.R.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Daniela Crudu

Daniela Crudu (26 de ani) şi-a început cariera de la o vârstă fragedă (18 ani), ca animatoare în cluburile de noapte. A urmat o şcoală de manechine şi fotomodele, iar atunci a fost remarcată de prinţul Andrei Raţiu, care avea şcoala de modelling Prince d Armeni.
După ce a câştigat titlul “Cel mai sexy fotomodel din România”, Daniela a devenit asistenta matinalilor de la Antena 1, Răzvan şi Dani (2009). A urmat o apariţie în Playboy (2010), apoi a devenit “păcătoasa” asistentă a lui Capatos. În 2011, a revenit la Răzvan şi Dani ca vecină. Printre iubirile ei s-au aflat Bogdan Defta, un băiat de bani gata, Ciprian Mâlciu, posesorul unui iaht, al unui Range Rover nou şi al unui Cadillac, a urmat fotbalistul Mihai Costea, iar mai nou, fiul lui Mugur Isărescu, Costin. În 2010, Daniela s-a aflat în mijlocul unui scandal cu iz de prostituţie când Leo de la Strehaia spunea că a plătit-o cu 10.000 de euro pentru sex, dar că n-a mai beneficiat de serviciile ei.

Simona Traşcă

Simona Traşcă, alias Pamela de România, s-a născut pe 1 ianuarie 1980 şi a fost căsătorită cu un diplomat libanez, căsnicie din care a rezultat un băiat.
După şase ani de căsnicie, libanezul a decedat, iar Simona s-a lansat în showbiz ca manechin de club. A fost implicată într- un scandal sexual cu Liviu Guţă, pe care l-a acuzat că a încercat să o violeze, dar şi să o drogheze.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Mădălina Pamfile

Mădălina Pamfile a avut o relaţie cu Radu Mazăre, primarul Constanţei, apoi cu Cristian Belu şi cu Cristian Daminuţă.
A intrat în tagma asistentelor TV şi a devenit colega de platou a Danielei Crudu la “Un show păcătos”. Scandalurile pe care le provoca, apariţiile deranjante şi declaraţiile fără perdea au lăsat-o pe Pamfile fără serviciu.
Apasă pe imagine pentru mărireȘase «fetițe de lux», după gratii! Asistentele de la televizor au o problemă delicată

Irinel Columbeanu declară război proxenetismului: «Mă bucur că acest buboi s-a spart»

Șase «fetițe de lux», după gratii! Asistentele de la televizor au o problemă delicatăDeşi numele său a fost vehiculat în dosarul clienţilor proxenetelor asistente TV, Irinel Columbeanu spune că nu cunoaşte personal pe niciuna dintre fete, ba chiar este hotărât să lupte împotriva acestui flagel numit proxenetism.
Vehiculat ca fiind pe lista martorilor din dosarul care a zguduit showbizul, Irinel a ţinut să facă o serie de precizări: “Numele meu nu are cum să apară în dosar, pentru simplul fapt că nu cunosc personal pe niciuna dintre domnişoarele menţionate. Nu am avut niciodată nici obiceiul şi nici nevoia de a cumpăra de la nimeni favoruri sexuale. Nu am fost citat la Poliţie în acest dosar. Aceste nume îmi sunt însã cunoscute, din păcate, fără să vreau, şi nu numai mie, din presa mondenă. Mă bucură faptul că şi acest buboi plin de puroi s-a spart. În ceea ce mă priveşte, îmi propun să încerc să fac tot ce pot pentru a contribui la stârpirea acestui fenomen, extrem de dăunător societăţii noastre, aflată, din fericire, în curs de majore schimbări”. (Luana Mare)
 

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

DB15s-.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI