Ideea bacalaureatului diferenţiat a avut-o iniţial Ecaterina Andronescu, în ultimul său mandat la cârma Învăţământului. Iniţiativa s-a evaporat însă repede, astfel că au urmat ani în care nici măcar jumătate din elevii claselor a XII-a nu au reuşit să treacă de “examenul maturităţii”.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi acum, la simularea Bac-ului, când aproape 60% dintre elevi au fost “dovediţi” de subiecte atât de tare, încât nici nu au reuşit să ia notă de trecere.
“Luăm în calcul un bacalaureat diferenţiat: un bacalaureat profesional şi unul ştiinţific, care să-ţi permită accesul la licenţă, master, doctorat”, a anunţat Sorin Câmpeanu, ministrul educaţiei.
Test special pentru profilul tehnologic
Din păcate însă pentru cei care aşteaptă o astfel de delimitare a nivelului de cunoştinţe, dacă legea s-ar modifica în cursul acestui an, schimbările s-ar aplica abia din… 2019!
“Ideea e veche, reîncălzită şi dificil de pus în aplicare, pentru că presupune ca toată programa şcolară să fie regândită. Examenul ştiinţific ar fi o soluţie pe cât de dificilă, pe atât de avantajoasă, valabilă pentru cei care vor studii universitare. În cealaltă situaţie, diploma va atesta că ai terminat 12 clase şi asigură intrarea pe piaţa muncii”, ne-au declarat surse din cadrul ministerului.
Bacalaureatul profesional se va adresa cu precădere absolvenţilor de licee tehnologice şi va conţine probele de competenţe, proiectul/proba practică şi o teză scrisă. Testul naţional (sau ştiinţific) va fi asemănător cu examenul actual de la finalul liceului şi le va permite absolvenţilor de liceu să-şi continue studiile în învăţământul superior.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro