Anul acesta, televiziunea publică, organizatoarea finalei Eurovision România, încearcă marea prezentării showului cu o soluţiesurpriză, alegând pentru seara care le va spune românilor care este noul Cezar Ouatu un duo sclipitor: Ioana Voicu, fiica lui Mădălin Voicu, şi Florina Ghenescu, cunoscută sub numele de scenă Miss G.
Produse în “laboratoarele” TVR, cele două tinere au avut pe mână emisiuni precum “Vara pe val” şi “Se spune că”, dar şi alte transmisii ale unor evenimente.
Ca niciodată, finala preselecţiei naţionale Eurovision va beneficia de condiţii tehnice speciale, regizor al spectacolului fiind Cătălin Bugean, cel care s-a ocupat şi de show-ul “Te cunosc de undeva”, difuzat la Antena 1. Interesant de văzut cum se va prezenta coloratul duet, căci audienţele altor ani arată că, preţ de câteva ore, românii vor sta cu ochii pe ele.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile