Nu este singurul obiect cu semnificaţii religioase furat din biserica San Pietro della Ienca, aflată într-o zonă muntoasă din Abruzzo. Alături de fiola cu sângele fostului papă a mai dispărut şi o cruce, potrivit Mediafax.
Oamenii legii au apelat la câini special antrenaţi pentru a găsi obiectele furate iar parchetul din Aquila a deschis o anchetă.
Potrivit lui Pasquale Corriere, preşedintele asociaţiei culturale „San Pietro della Ienca”, citat de agenţia de presă Ansa, în lume există doar trei fiole care conţin sânge al fostului papă Ioan Paul al II-lea.
Un relicvar conţinând o fiolă cu sânge al papei Ioan Paul al II-lea a fost deja furat în august 2012, însă a fost recuperat de poliţie după doar câteva ore.
Ioan Paul al II-lea şi papa italian Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi pe 27 aprilie, în cadrul unei sărbători unice la Vatican, a anunţat în septembrie papa Francisc.
Pe 27 aprilie 2014 va fi celebrată Duminica Milei Divine, o sărbătoare creată de fostul papă polonez.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

9 mașini pe care un mecanic auto spune că nu le-ar cumpăra niciodată: ”Costul reparațiilor este mult mai mare”
Știrileprotv.ro
9 mașini pe care un mecanic auto spune că nu le-ar cumpăra niciodată: ”Costul reparațiilor este mult mai mare”
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Libertateapentrufemei.ro
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Cum scapi rapid de siliconul de pe cadă. Cea mai simplă metodă care nu lasă nicio urmă pe suprafețe
FANATIK.RO

Nunta secretă: Gina, fiica lui Michael Schumacher, s-a căsătorit în Mallorca
GSP.RO

Cele două ingrediente naturale care te scapă de molii. Sunt extrem de eficiente și acționează într-un timp scurt

Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

A venit iarna la munte, la final de septembrie. Ninge la Bâlea Lac, în Poiana Braşov şi nordul Carpaţilor Orientali
Observatornews.ro
A venit iarna la munte, la final de septembrie. Ninge la Bâlea Lac, în Poiana Braşov şi nordul Carpaţilor Orientali
Horoscop 30 septembrie 2024. Gemenii au ceva esențial de protejat astăzi și este de ajuns să vrea, iar dorința lor va fi pe jumătate împlinită
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI