Numele lui Frank Timiş (52 de ani) a făcut ecouri când s-a aflat despre averea incredibilă pe care a făcut-o din afacerile cu petrol, în Africa de Sud, estimată la circa 1,7 miliarde de euro. Viaţa lui de familie a şocat pe toată lumea când s-a aflat că tatăl magnatului, care locuia în Australia, a fost ucis într-o reglare de conturi pentru droguri în urmă cu mai mulţi ani. Tot pentru droguri a fost şi Frank condamnat, chiar de două ori. Milionarul nu mai locuieşte în România, iar singurul lucru care îl mai leagă de ţară sunt rudele. El şi soţia lui stau mai mult în Anglia, în vreme ce ambii copii locuiesc în Australia, acolo unde au emigrat părinţii lui Frank, în anii 80. Toată lumea se întreabă cine va prelua averea milionarului, căci despre urmaşii lui nimeni nu ştie o iotă. L-am găsit pe fiul lui Frank Timiş într-un oraş din vestul Australiei, elev la un colegiu de prestigiu, însă cu preocupări mai boeme decât şi-ar fi dorit tatăl lui. Franky a ales să facă muzică, deşi afacerile cu materii prime îl puteau îmbia foarte uşor.

Nu vrea să vorbească despre tatăl lui

Contactat de Libertatea, tânărul a mărturisit că nu mai ştie să vorbească româneşte şi a destăinuit un detaliu incredibil: este hărţuit de rudele din România, care îl caută pe toate căile. “Eşti cumva vreo verişoară din România, pentru că am atât de mulţi care mă caută, că nu le mai fac faţă”, ne-a explicat băiatul lui Frank Timiş în încercarea de a obţine mai multe date despre el. Franky s-a arătat dispus să ne arate şi ce muzică produce, până în momentul în care a fost întrebat de tatăl lui şi a refuzat să continue discuţia. Poate că directivele tatălui sau relaţia cu el nu-l lasă să iasă în evidenţă, deşi meseria pe care şi-a ales-o implică acest lucru. Franky este DJ, însă nu suficient de cunoscut, nici măcar pe plan local, deşi şi-ar dori mai multă notorietate, apreciind mesajele către cei care îl urmăresc pe diverse reţele de socializare, unde îşi promovează remixurile. Franky şi sora lui, Patricia, vor moşteni averea tatălui lor, 1,7 miliarde de euro. Peste 800 de milioane de euro de căciulă!

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
De necrezut ce s-a aflat despre Anton Pisaroglu, consultantul lui Călin Georgescu. Și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, imediat după ce el a fost exclus: "Nu am pe nimeni în spate..."
Viva.ro
De necrezut ce s-a aflat despre Anton Pisaroglu, consultantul lui Călin Georgescu. Și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, imediat după ce el a fost exclus: "Nu am pe nimeni în spate..."
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Ce spune un fost student despre profesorul Călin Georgescu: „Te hipnotiza fără să spună prea multe”
Adevarul.ro
Ce spune un fost student despre profesorul Călin Georgescu: „Te hipnotiza fără să spună prea multe”
Elon Musk, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Ce acuzații grave ii aduce fiica sa trans, Vivian Wilson: „Cum naiba este asta legal?”
Elle.ro
Elon Musk, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Ce acuzații grave ii aduce fiica sa trans, Vivian Wilson: „Cum naiba este asta legal?”
„Lucrurile nu vor rămâne așa”. Călin Georgescu, mesaj în trei limbi, după ce i s-a interzis să candideze la Președinție
Unica.ro
„Lucrurile nu vor rămâne așa”. Călin Georgescu, mesaj în trei limbi, după ce i s-a interzis să candideze la Președinție
Deţinut român, găsit mort într-o închisoare din Italia. Bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor în celulă
Observatornews.ro
Deţinut român, găsit mort într-o închisoare din Italia. Bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor în celulă
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie
HOROSCOP
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI