Nicolae Forminte, antrenor al sportivei la CE din 2006: ”Ce pot să zic? Mai vedeți și voi o fetiță frumoasă… Am ajuns ca pe vremea fanarioţilor, fetele se duc în haremurile străine, tinerii – pleacă aventurieri prin lume. Aveţi ocazia să vedeţi o fetiţă frumoasă! Am avut plăcerea să lucrez şi cu Floarea Leonida, dar uite că destinul e cel care te împinge la o viaţă grea. Ea nu a avut nici rentă viageră, nici nu a găsit, precum multe dintre colegele ei, ceva de făcut în România. E greu să poți actva ca antrenor în gimnastică. Și eu a trebui să plec să-mi câștig pâine la un club din Italia… E dureros ca, după o viaţă de muncă, singurul mod de a câştiga bani e să te prostituezi în Germania!… E un mod mai puţin onorant de a-ţi obține banii, dar eu prefer una de acest gen, decât uneia care se prostituează intelectual pentru a ajunge într-o poziţie sus-pusă. Vorba aia, sunt născut și crescut lângă Litoral, unde mai vezi femei de genul ăsta…”.
DETALII INCENDIARE despre gimnasta Florea Leonida, care se prostituează în Germania
Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei: ”E o situaţia jenantă…Trebuie să ţinem cont de faptul că Floarea Leonida e matură, presupun că ştie ce face! Pe de altă parte, ea nu mai aparţine gimnasticii româneşti. A fost, nu este campioană. E o mare diferenţă. În 2002, le-am suspendat pe Miloşovici, pe Presecan şi pe Ungureanu din cauza că au folosit costume ale naţionalei şi însemne ale federaţiei când s-au dezbrăcat. Nu din cauză că s-au dezbrăcat!”.
CITEŞTE ŞI
- Cum a organizat FLOAREA LEONIDA „evadarea” la striptease
- Ce a spus Floarea Leonida despre faptul că se prostituează în bordeluri de lux
- Vezi aici IMAGINI EXCLUSIVE cu Floarea Leonida