„Mi-am pierdut piciorul stâng în războiul din 1991 desfăşurat în Croaţia. Fiind fost luptător în războiul de independenţă, în acest moment, primesc bani de la stat. Singura mea preocupare este clubul Night Wolves Serbia, fiind preşedintele acestuia”, a declarat Fonza pentru Realitatea.net.
Întrebat despre relaţia sa specială cu Putin, Fonza a declarat că ceea ce l-a impresionat pe Putin la el şi la membrii clubului pe care îl conduce a fost „modul corect în care activăm ca şi club a dat rezultate. Iar aceste rezultate au dus la o prietenie cu Putin. Multe lucruri sunt interzise în clubul nostru. De exemplu drogurile, narcoticele. Motoarele sunt cele care ne dau adrenalina. Putem dovedi că acest lucru este suficient pentru a trăi pentru noi. Iar berea, femeile frumoase şi musica rock’n roll sunt parte a acestei culturi”, a conchis el.