La mijlocul lunii trecute, fostul prefect al Galaţiului a plecat la Brăila cu un gând înfiorător.
Se pare că acesta ar fi mocnit un plan prin care să scape de un denunţător din dosarul în care e acuzat de fapte de corupţie, şi anume de Elena Schipor (foto jos), fosta şefă a Evidenţ ei Persoanelor din Galaţi.
Ideea i-ar fi venit politicianului când se afla după gratii, unde a intrat în legătură cu un interlop din Brăila. Bocăneanu l-ar fi rugat pe acesta din urmă să îl scape de o… problemă.
Colegul de detenţie i-a promis că-l ajută, numai că, odată eliberat, omul l-a denunţat pe fostul prefect, iar oamenii legii i-au întins acestuia o cursă: Emanoil Bocăneanu s-ar fi dus la întâlnirea cu cel despre care credea că este un asasin, dar i-ar fi făcut mărturisiri criminale unui investigator sub acoperire. Surse din cadrul anchetei susţin că ar exista şi înregistrări ambientale în acest caz.
Elena SchiporFostul prefect de Galaţi ar fi născocit PLANUL DIABOLIC când se afla după gratii! A fost dat pe mâna poliţiei de un PUŞCĂRIAŞ

A şocat pe toată lumea din sala de judecată

Un avocat care a asistat la înfăţişare susţine că sinistrul plan nici măcar nu l-ar fi ajutat pe Bocăneanu.
“Am rămas şocat când am auzit. Mi-e greu şi acum să cred că un fost demnitar ar face aşa ceva. S-a motivat că Bocăneanu voia să pună la cale un plan de constrângeri, psihice, fizice, mergând de la răpire şi până la omor pentru principala denunţătoare din dosarul său de corupţie. Oricum, ar fi fost inutil. Sunt prea multe probe în dosar care atârnă mult mai greu”, a spus avocatul Gigel Potrivitu, care reprezintă un alt învinuit din dosarul de corupţie al lui Bocăneanu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Honorius, fiul lui Silviu Prigoană, şi-a dat în judecată unchiul! Îi cere daune URIAȘE lui Daniel Prigoană!! „Solicităm ca pârâtul să fie obligat la plata despăgubirilor în sumă de 10.000.000 lei”. Detaliile noului scandal sunt uluitoare
Unica.ro

Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Viva.ro
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Acasă la Victor Cornea! Parcă e muzeu! A dus-o pe Andreea Bălan la părinții lui, la Sibiu, iar solista a filmat totul: ”Sunt cea mai mândră!”
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Victor Cornea! Parcă e muzeu! A dus-o pe Andreea Bălan la părinții lui, la Sibiu, iar solista a filmat totul: ”Sunt cea mai mândră!”
Vicepreședintele SUA, încă o repriză de insulte asupra Europei. Vance ia în râs armatele țărilor europene
Adevarul.ro
Vicepreședintele SUA, încă o repriză de insulte asupra Europei. Vance ia în râs armatele țărilor europene
Andreea Ibacka, dialog amuzant cu fiul ei. Replica dată de Tiago a surprins-o pe actriță: „Mă pregăteam să insist...”
Elle.ro
Andreea Ibacka, dialog amuzant cu fiul ei. Replica dată de Tiago a surprins-o pe actriță: „Mă pregăteam să insist...”
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi

Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Horoscop 4 martie 2025. Racii au ocazia să se liniștească și să își facă ordine în gânduri, să-și domolească emoțiile și să ia decizii foarte bune
HOROSCOP
Horoscop 4 martie 2025. Racii au ocazia să se liniștească și să își facă ordine în gânduri, să-și domolească emoțiile și să ia decizii foarte bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI